joi, aprilie 23, 2026
AcasăȘTIRIGrupul Genesis se reuneşte pentru un documentar produs de BBC

Grupul Genesis se reuneşte pentru un documentar produs de BBC

Muzicienii care au alcătuit una dintre formulele de început ale grupului Genesis se vor reuni cu ocazia unui documentar produs de televiziunea BBC, intitulat „Genesis: Together and Apart”, informează contactmusic.com.

Grupul Genesis

După destrămarea formulei originale a acestei trupe de rock progresiv, în 1975, după plecarea lui Peter Gabriel, cei cinci muzicieni ai grupului Genesis – Peter Gabriel, Phil Collins, Tony Banks, Steve Hackett şi Mike Rutherford – s-au concentrat pe proiecte solo.

Trei dintre aceşti muzicieni – Tony, Mike şi Phil – au cântat pentru ultima oară live cu ocazia unui concert dedicat formaţiei britanice susţinut la Roma, în 2007, în faţa a peste 50.000 de spectatori.

Potrivit revistei Rolling Stone, noul proiect al BBC, a cărui dată de difuzare nu a fost deocamdată anunţată, va include imagini de arhivă rare cu trupa Genesis, ce prezintă evoluţia acesteia de la debut şi până la perioada de tranziţie din istoria grupului, după plecarea lui Peter Gabriel în 1975 şi preluarea rolului de solist de către Phil Collins.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.