IntenCity Festival revoluționează în acest an scena festivalurilor cu proiecte inovatoare, show-uri fusion și experiențe muzicale de neratat.
Pe 25 și 26 septembrie, Sala Polivalentă din Craiova va deveni scena unor întâlniri muzicale cu totul speciale, în care energia hip-hop-ului, sensibilitatea pop-ului, forța operei, sonoritățile simfonice, rockul și muzica electronică se vor reuni într-un program conceput pentru a surprinde și a cuceri participanții.
Vineri, 25 septembrie se anunță o seară incendiară, iar unul dintre momentele care vor electriza publicul va fi Urban Simfonic, cu Puya & Vibe Orchestra, dirijată de Alexandru Ilie. Unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai hip-hopului românesc va aduce energia muzicii urbane într-o experiență orchestrală spectaculoasă.
Tot vineri, scena va găzdui un moment special oferit de Alexandra Căpitănescu & Orchestra Operei Române Craiova, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. După ce a cucerit publicul internațional, clasându-se pe podiumul Eurovision 2026, Alexandra Căpitănescu va prezenta primul său proiect simfonic, o întâlnire spectaculoasă între energia noii generații și sunetele rafinate ale orchestrei, într-un moment care surprinde perfect spiritul IntenCity Classical Edition.
Șaguna, DJ Gabriel și DJ Tavy vor aduce pe scenă ritmurile muzicii electronice, transformând prima seară într-o experiență de festival care va ține publicul în mișcare.
Sâmbătă, 26 septembrie, seria momentelor de excepție continuă cu Illuminarium Essence, show-ul prezentat de Irina Baianț & Orchestra Simfonică București, dirijată de Andrei Tudor, alături de 3 Tenori Ieșeni, într-un concert care aduce împreună vocile lirice, forța unei orchestre simfonice și emoția unui spectacol construit pentru publicul de astăzi.
În aceeași seară, Opera Română Craiova pregătește un adevărat spectacol-eveniment: „The Sound of Time” va transforma scena într-o călătorie spectaculoasă între două universuri muzicale. Prima parte, „Opera Divina”, îl va avea ca invitat special pe celebrul tenor Marcelo Álvarez, alături de Renata Vari, Mariana Bulicanu, Licia Toscano, Andrei Manea și Ioan Cherata, sub bagheta renumitei dirijoare italiene Beatrice Venezi, într-un spectacol care va duce eleganța și emoția operei la un nivel cu totul special.
În cea de-a doua parte, „Queen Odyssey – A Symphonic Journey Through Queen”, marile hituri ale legendarei trupe vor primi o nouă viață. DJ Spyne, alături de Renata Vari, Mariana Bulicanu, Licia Toscano, Andrei Manea și Ioan Cherata, împreună cu Orchestra și Corul Operei Române Craiova vor transforma repertoriul Queen într-o experiență simfonică spectaculoasă, sub bagheta dirijorului Fabio Serani, cu aranjamente semnate de Davide Spurio.
„The Sound of Time” este spectacolul unic în care opera și rockul, tradiția și modernitatea, orchestra și sound-ul electronic se întâlnesc într-un singur show, într-o formulă care va surprinde publicul de la primul până la ultimul acord.
Eli-G vine cu un plus de efervescență în cea de-a doua seară de festival, în timp ce Sasha Lopez va electriza atmosfera cu sound-ul său inconfundabil și cu energia marilor scene dance.
Pe lângă spectacolele din Sala Polivalentă, Scena Europa FM va completa cele două zile de festival cu DJ seturi, ritm și energie, amplificând atmosfera și transformând întregul eveniment într-o experiență muzicală continuă.
IntenCity Festival – Classical Edition aduce la Craiova două seri spectaculoase, în care muzica clasică și sonoritățile contemporane se întâlnesc într-o fuziune aparte, completată de show-uri, lumini și momente live de neratat.
Festivalul IntenCity este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova.
Biletele și abonamentele sunt disponibile pe https://iticket.ro/event/festivalul-intencity și la Sala Polivalentă din Craiova. Prețul abonamentului acces general este 300 de lei, biletul pentru o zi de festival costă 175 de lei, iar pentru cei care doresc să se bucure de muzică în condiții VIP, prețul abonamentului este 600 de lei.
Bucureștiul sărbătorește în weekend 567 de ani de la prima atestare documentară, iar Zilele Bucureștiului 2026 aduc în Capitală două zile cu concerte, spectacole de video mapping, activități culturale, tururi ghidate, evenimente pentru copii și experiențe urbane. Sâmbătă, 19 septembrie, și duminică, 20 septembrie, mai multe zone centrale ale orașului vor deveni spații pentru evenimente organizate de Primăria Municipiului București, prin ARCUB.
iMapp Bucharest 2026, principalul punct de atracție din Piața Constituției
Unul dintre cele mai importante momente ale ediției din acest an este iMapp Bucharest Winners League 2026, ajuns la cea de-a 11-a ediție. Evenimentul se desfășoară în Piața Constituției, sub tema „PAST. FORWARD.”, iar fațada Palatului Parlamentului va fi transformată într-un uriaș ecran pentru lucrări de artă digitală.
Sâmbătă, 19 septembrie, porțile se deschid la ora 16:00. Programul muzical începe cu DJ Under & MC Aner, între 16:00 și 17:45, urmat de Poltom – live show, între 17:45 și 19:45.
De la ora 20:00 este programat concertul Rudimental, iar de la 21:30 începe competiția internațională de video mapping. Șapte câștigători ai unor competiții internaționale de profil își vor prezenta lucrările, iar seara va include și proiecția specială „NADIA – The Perfect 10”, dedicată Nadiei Comăneci, la 50 de ani de la performanța sa istorică de la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Duminică, 20 septembrie, programul din Piața Constituției începe la ora 12:00. După muzica ambientală KISS FM și seturile DJ Under & MC Aner și DJ OLiX, de la 20:30 este programat WhoMadeWho, cu un Hybrid DJ Set. Evenimentul se încheie la ora 22:00. Accesul la iMapp este gratuit.
Calea Victoriei devine din nou promenadă urbană
Zilele Bucureștiului se extind și pe Calea Victoriei, unde programul „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” revine în weekendul 19–20 septembrie.
Publicul va găsi activități sportive, expoziții, spectacole de teatru și circ, concerte, dezbateri și tururi ghidate. Printre evenimentele programate se află dezbaterea „Bucureștiul Scriitorilor”, sâmbătă, la Piața Revoluției, precum și discuția „Parcul Natural Văcărești – Trecut, prezent și viitor”, duminică.
Un eveniment aparte este Battle of the Beats, programat în ambele zile, de la ora 19:30, în zona Muzeului Național de Artă al României. Artiștii TOESUP și Denis Kablat vor transforma sunetele produse de public în beat-uri, iar participanții vor putea vota creația câștigătoare.
Duminică, de la ora 20:00, la Cercul Militar Național, este programat performance-ul „It’s not goodbye, it’s turn heads later”, care combină moda, dansul, muzica, scenografia și proiecțiile video. Costumele sunt realizate de studenți ai Departamentului Modă al UNArte din haine și materiale recuperate.
Primăria Capitalei și Arcul de Triumf, deschise publicului
Programul include și tururi ghidate ale sediului Primăriei Capitalei. Vizitele sunt gratuite, însă participarea se face pe bază de înscriere și în limita locurilor disponibile.
Tururile sunt programate sâmbătă, 19 septembrie, între 16:00 și 17:00 și între 17:00 și 18:00, iar duminică, 20 septembrie, între 12:00 și 13:00 și între 13:00 și 14:00.
Duminică, Arcul de Triumf poate fi vizitat gratuit între orele 10:00 și 18:00. Tot aici, de la ora 16:00, este programat un recital de pian și vioară cu lucrări românești, repertoriu clasic și tango.
Activități pentru familii și experiențe pe Dâmbovița
Programul Zilelor Bucureștiului include și evenimente dedicate copiilor și familiilor. În cadrul „Triunghiului Muzeelor”, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Geologie propun activități dedicate Dobrogei.
Pe 19 și 20 septembrie sunt programate ateliere de olărit, linogravură, reciclare creativă, construcție de pagaie și canotci, activități despre biodiversitate și geologia Dobrogei, precum și „Vânătoarea de comori – Descoperă ADN-ul României”. Sâmbătă seara, între 19:30 și 21:30, este programată și proiecția filmului „România sălbatică”, pe peluza Muzeului Antipa.
O altă experiență urbană este „Dâmbovița Apă Dulce”, care oferă plimbări gratuite cu barca de la Debarcaderul Națiunile Unite. Sâmbătă, 19 septembrie, activitatea este programată între 14:00 și 19:00, fără rezervare, în limita locurilor disponibile.
Un weekend în care Bucureștiul devine scenă
Prin combinația dintre concerte, video mapping, spectacole, activități culturale și tururi urbane, Zilele Bucureștiului 2026 propun un program distribuit în mai multe zone ale Capitalei. Piața Constituției va concentra principalele spectacole muzicale și iMapp, în timp ce Calea Victoriei, zona muzeelor, Primăria Capitalei și Dâmbovița vor completa oferta pentru public.
Pentru cei interesați în special de concerte și spectacole vizuale, reperele principale sunt Rudimental și iMapp sâmbătă, 19 septembrie, respectiv WhoMadeWho duminică, 20 septembrie. Pentru familii și publicul interesat de patrimoniu, programul include tururi, ateliere, expoziții și activități în aer liber.
Toamna începe la Control cu sunete care nu stau cuminți într-un singur gen. Pe 23 septembrie, seria Stray Lights Sessions revine pentru al doilea an consecutiv în club, cu primul concert al sezonului de toamnă: Methadone Skies, formația de rock psihedelic din Timișoara care explorează de mai bine de 15 ani teritorii între stoner, post-rock, doom și rock progresiv, și Mock Surprise, cvintetul de post-punk care amestecă zgomotul cu momentele intime, influențele jazz cu noise rock-ul și vocile pop cu energia post-hardcore. Biletele sunt disponibile online, pe Eventbook: https://eventbook.ro/music/bilete-stray-lights-showcase-methadone-skies-mock-suprise-control.
Stray Lights Sessions pornește din nou la drum într-un loc în care astfel de combinații au sens: la Control, unde muzica poate să fie și familiară, și puțin ciudată, și suficient de imprevizibilă cât să te facă să te întrebi ce urmează. Pentru primul concert din această toamnă, cele două trupe vin cu două feluri foarte diferite de a construi un univers sonor, dar cu aceeași curiozitate de a ieși din traseele deja cunoscute.
Methadone Skies sunt activi din 2009 și au șase albume la activ, fiecare cu propria direcție și propriile experimente. De la Enter the Void, lansat în 2012 și relansat în variantă remasterizată în 2020, până la Spectres at Dawn (2024), formația nu și-a impus prea multe limite, lăsând fiecare material să devină o combinație de influențe și explorări sonore. Stoner rock, post-rock, doom metal, progressive rock, psihedelie și jam rock se întâlnesc într-o muzică în care riffurile pot deveni construcții epice, iar o piesă poate porni într-o direcție și ajunge în alta.
De altfel, felul în care Methadone Skies își construiesc concertele a ajuns să fie remarcat și dincolo de scena locală. De-a lungul anilor, trupa a cântat în festivaluri precum Exit, Lake on Fire, Doom Over Vienna, Dark Bombastic Evening sau Fekete Zaj și a împărțit scenele cu formații precum Motorpsycho, Yawning Man, Samsara Blues Experiment, My Sleeping Karma, Stoned Jesus, 1000MODS și Nightstalker. Din 2012, formația a susținut constant turnee în Europa Centrală și de Est, construindu-și treptat propriul traseu prin cluburi, festivaluri și scene alternative.
Pe 23 septembrie, la Control, Methadone Skies îi aduc pe scenă pe Alexandru Wehry – chitară, Casian Stanciu – chitară și E-Bow, Mihai Guta – bas și Flavius Retea – tobe, percuție și synth-uri.
În aceeași seară, Mock Surprise vin la București în cadrul turneului de lansare a celui de-al doilea album al lor, Okapi, care apare pe 16 septembrie. Formați în 2019, muzicienii din Cluj-Napoca au pornit inițial ca o trupă de rock progresiv, iar apariția treptată a noilor membri a schimbat și direcția muzicală a formației. Astăzi, Mock Surprise lucrează într-o zonă de post-punk experimental în care pot încăpea, în aceeași piesă, atitudinea post-hardcore, vocile pop, acordurile de jazz și noise rock-ul.
Debutul Portmanteau, lansat în primăvara lui 2025, a fost punctul în care transformarea aceasta și-a găsit prima formă completă. Influențele membrilor merg de la Black Midi și Radiohead până la Charli XCX, iar rezultatul nu încearcă neapărat să aleagă între sensibilitatea pop și zgomot, ci să vadă ce se întâmplă atunci când sunt puse una lângă cealaltă. În concerte, Mock Surprise trec de la momente liniștite și intime la secțiuni zgomotoase și agresive, păstrând permanent senzația că piesele se pot desface și recompune chiar în fața publicului.
Pe 23 septembrie, cele două formații se întâlnesc la Control pentru primul Stray Lights Session din sezonul de toamnă. Două trupe, două moduri de a privi rock-ul și o seară în care ordinea obișnuită a lucrurilor poate fi lăsată puțin la ușă.
Stray Lights funcționează ca o rețea de sprijin între zeci de trupe alternative active – printre care Cardinal, Orkid, D.E.N.I.S, Zammorian, Second Wave, Baby Elvis, PLANT, Valerinne, Methadone Skies, Midpoint și Air Lines – o formă de rezistență culturală într-un ecosistem muzical precar.
„Stray Lights 2.0 este o necesitate. O formă de coagulare, colaborare și întrajutorare între cât mai multe dintre trupele care fac muzică alternativă, neanacronică și relevantă din România. (…) Nu e o agenție, nu e un label — e un mic grup de oameni care încearcă să se ajute între ei și, din când în când, să mai pună de-o cântare.” — Vlad Ilicevici, Orkid / inițiator Stray Lights
După ce în ultimii anitrupa și-a concentrat aparițiile live în jurul show-urilorproprii – producții de amploare în arene din București, Cluj-Napoca, Chișinău sau Londra – și aparițiilor pe scenele unora dintre cele mai mari festivaluri, B.U.G. Mafia pornește din nou la drum, cu propria producție și un show de aproape două ore, ce va include toate hit-urile apreciate de fani. „Artă Și Precizie Tour”, primul turneu de săli polivalente al trupei, ajunge anul acesta la Galați, Timișoara, Craiova, Iași și Arad, aducând noul show B.U.G. Mafia pentru prima dată în aceste zone ale țării.
Seria de concerte programate pentru acest final de an aduce producția B.U.G. Mafia pentru prima dată în cinci orașe în care publicul nu a mai avut ocazia să vadă show-ul trupei, show construit special pentru săli polivalente și spații de mari dimensiuni. Turneul poartă numele viitorului album al trupei, „Artă Și Precizie”, anunțat deja de trupă și anticipat prin piesele „Am Zis Ceva”, „Au!”, „Corina” și „Salut Aparte”. „Artă Și Precizie Tour” debutează pe 7 noiembrie, la Sala Sporturilor din Galați și continuă în fiecaresâmbătă, până pe 5 decembrie, cu show-uri la Timișoara (14 noiembrie), Craiova (21 noiembrie), Iași (28 noiembrie) și Arad (5 decembrie).
„Artă Și Precizie Tour” vine după o perioadă în care Caddillac, Tata Vlad și Uzzi au ales să apară mai rar pe scenă, concentrându-se aproape exclusiv pe show-uri de mari dimensiuni, în producție proprie, și un număr limitat de apariții la câteva dintre festivalurile importante din țară. Concertele de la Troxy Londra, Arena Chișinău, Arenele Romane București și BTarena Cluj-Napoca au confirmat aceeași direcție: producții spectaculoase, săli pline de fani și o experiență live de neratat.
Recunoscută drept cea mai importantă trupă hip-hop din România și unul dintre cele mai puternice branduri muzicale autohtone, B.U.G. Mafia a reprezentat încă de la început un fenomen cu impact major asupra muzicii și societății românești. Hiturile trupei – printre care „Străzile”, „Cine E Cu Noi”, „Viața Noastră”, „Hai Cu Mine”, „Poveste Fără Sfârșit”, „Un 2 Și Trei De 0”, „În Anii Ce Au Trecut”, „Cu Tălpile Arse”, „Poezie De Stradă”, „Hoteluri”, „8 Zile Din 7”, „Să Cânte Trompetele” sau „Pe Coastă” – au adunat sute de milioane de vizualizări și stream-uri pe platformele digitale, au dominat playlist-urile radio si au trecut dincolo de succesul digital și de airplay, devenind adevărate imnuri în concerte și repere pentru generații succesive de fani.
Cu peste 1,15 milioane de albume vândute fizic înainte de era streamingului, o audiență actuală de aproape 2 milioane de abonați și peste 2 miliarde de vizualizări pe canalul de pe YouTube, B.U.G. Mafia și-a construit statutul nu doar prin succes comercial și cifre, ci și prin atitudinea intransigentă, independența artistică, abordarea inovatoare și o relație directă cu fanii – o adevărată comunitate, o „armată” care traversează generații.
B.U.G. Mafia – „Artă și Precizie” Tour 2026
07.11 – GALAȚI – Sala Sporturilor
14.11 – TIMIȘOARA – Sala Polivalentă CRAFT – CCIAT
Turneul va include și un proiect dedicat noii generații de artiști, ce urmărește susținerea și promovarea muzicii hip-hop autohtone și a artiștilor urbani cu potențial de afirmare, oferindu-le acestora acces la experiență profesională și la scene din mai multe regiuni ale țării. Patru artiști emergenți vor fi selectați pentru a deschide, prin rotație, cele cinci concerte din Galați, Timișoara, Craiova, Iași și Arad și pentru a participa la un program de mentorat artistic și profesional alături de membrii B.U.G. Mafia. Proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea unei noi generații de artiști și la expunerea acestora la nivel național și este cofinanțat de AIMRdin sumele colectate din taxa de timbru muzical. Selecția va fi deschisă până pe 30 septembrie 2026, iar detaliile privind înscrierea vor fi anunțate în curând.
Mai e puțin până când Timbaland urcă pentru prima dată pe scena NIBIRU Arena, în cadrul RETROGRADE Festival. Între 28 și 30 august, Costineștiul devine pentru un weekend locul de întâlnire al unei generații care a crescut cu MTV, videoclipuri iconice și hiturile care au definit muzica anilor 2000.
RETROGRADE aduce la NIBIRU trei zile de nostalgie și energie, cu un line-up internațional care îi reunește pe Timbaland, EVE, Fat Joe, Keri Hilson și Busta Rhymes, alături de La Familia. Sunt artiști și piese care au rămas în cultura pop și care, la mai bine de 20 de ani de la apariție, sunt încă recunoscute din primele secunde.
RETROGRADE începe pe 28 august cu Timbaland și EVE
Prima zi de festival îi aduce pe scena NIBIRU Arena pe EVE și Timbaland, două nume esențiale pentru sound-ul anilor 2000.
EVE vine cu hituri precum „Let Me Blow Ya Mind”, în timp ce Timbaland, unul dintre cei mai influenți producători ai generației, promite un show construit în jurul unor piese precum „The Way I Are” și „Give It to Me”.
Sâmbătă, 29 august, RETROGRADE continuă cu Fat Joe și Keri Hilson, iar duminică, 30 august, Busta Rhymes încheie festivalul.
Timp de trei zile, RETROGRADE recreează atmosfera unei perioade în care MTV-ul, cluburile și playlisturile personale aveau aceeași coloană sonoră. Este un festival construit în jurul hiturilor pe care publicul le știe și astăzi, dar și al artiștilor care au contribuit decisiv la sound-ul unei generații.
Înainte de RETROGRADE, NIBIRU celebrează muzica Popcorn
Până la startul RETROGRADE, NIBIRU dedică două zile unui alt fenomen muzical al anilor 2000. Pe 25 și 26 august are loc Popcorn Days, un capitol dedicat perioadei în care România a devenit un adevărat exportator de hituri dance.
INNA, Edward Maya, David Deejay, DJ Sava, Fly Project, Morris, Alex Mica, Deepside Deejays, Dony x Christian D x Emil Lassaria și Adriana & MC Raul Riviere fac parte din line-up.
Pe 25 august, programul îi include pe Morris, David Deejay și Fly Project, iar pe 26 august Popcorn Days continuă cu restul artiștilor din line-up. „Stereo Love”, „Sun Is Up” și alte hituri ale perioadei au dus sound-ul românesc în playlisturi din întreaga lume, iar Popcorn Days readuce această perioadă la NIBIRU.
Steve Aoki ajunge pe scena NIBIRU Arena pe 27 august
Steve Aoki ajunge pe scena NIBIRU Arena, pe 27 august, în cadrul Astral Night, pentru un show plin de energie și surprize, care va transforma noaptea într-o experiență de neuitat.
Artistului american i se vor alătura pe scenă Dirty Nano, Irina Rimes, PADO & BELU și alți DJ care vor menține atmosfera la maximum până dimineața.
După RETROGRADE, vara continuă la NIBIRU
RETROGRADE nu marchează finalul sezonului NIBIRU. Universul NIBIRU rămâne deschis până pe 6 septembrie, când sezonul se va încheia cu Christmas in September, un concept care aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă pe litoral, chiar la început de toamnă.
Programul include concerte și experiențe speciale, cu Smiley pe 4 septembrie, Carla’s Dreams pe 5 septembrie și Puya pe 6 septembrie.
Până atunci, însă, toate privirile sunt pe RETROGRADE. Din 28 până în 30 august, NIBIRU Arena devine locul în care hiturile anilor 2000 revin la viață, iar Timbaland, EVE, Fat Joe, Keri Hilson, Busta Rhymes și La Familia aduc pe litoral soundtrack-ul unei generații.
Festivalul SAGA revine în acest weekend la București, după un an de pauză, cu trei zile de muzică electronică, dance, pop și hip-hop. Festivalul are loc între 21 și 23 august, la Arena Națională, și marchează o nouă etapă pentru eveniment, organizat în acest an de MASIRO, în parteneriat cu Kaufland România, sub de numirea „SAGA by Kaufland”. Asocierea dintre vechiul Saga și noul Saga nu este foarte clară, organizatorii delimitându–se de problemele din anii trecuți cu acest festival, dar profitând de notorietatea brandului Saga.
SAGA by Kaufland 2026: lineup
Line-up-ul ediției din acest an aduce la București nume importante din scena internațională. Printre headlinerii anunțați se află Eric Prydz, Dimitri Vegas, John Newman, Nicky Romero, Lilly Palmer, Sickick și Tyga. Lor li se adaugă artiști și DJ precum Yves V, MATTN, Diego Miranda, ItaloBrothers, Faustix, Charles B, Eran, Honey Gee, Aly$hia și Cuebrick B2B Madism.
Componenta românească este reprezentată de Loredana, Carla’s Dreams, Puya, MIRA, Subcarpați, Andrew Dum, Christian Thompson, dar și de alți artiști și DJ autohtoni.
Prezența lui Eric Prydz este una dintre noutățile importante anunțate în ultimele zile. Organizatorii au confirmat, de asemenea, participarea lui Nicky Romero, în timp ce Dimitri Vegas și John Newman completează zona de nume internaționale cu mare vizibilitate.
Cât costă biletele la SAGA Festival 2026
În acest moment, pentru public sunt promovate abonamentele pentru toate cele trei zile. Un abonament General Access costă 499 de lei, iar varianta VIP ajunge la 1.199 de lei. Biletele de o zi anunțate inițial nu mai sunt disponibile în oferta actuală, astfel că accesul comercializat este, în principal, pentru întreaga perioadă a festivalului.
Biletele sunt comercializate online prin platforma Backstage Ticketing, iar sursele specializate recomandă cumpărarea exclusiv din canalele oficiale, mai ales în contextul apariției unor oferte de revânzare pe rețelele sociale.
Program, reguli & acces
Pentru cei care merg la Arena Națională, un detaliu important este ora de acces. Porțile sunt programate să se deschidă la ora 16:00, iar programul artistic începe de la ora 18:00. Festivalierii sunt sfătuiți să ajungă din timp, în special în cazul zilelor în care sunt programați artiștii preferați, pentru a evita aglomerația de la intrare.
Organizatorii au introdus și un sistem de activare a biletului. Acesta trebuie activat online prin scanarea codului QR, după care devine nominal și poate fi preschimbat în brățara de acces. Ridicarea anticipată a brățărilor a fost disponibilă în perioada 19-20 august la mai multe puncte Kaufland din București, însă pentru cei care nu au făcut acest lucru rămân procedurile de acces comunicate de organizatori.
SAGA by Kaufland are reguli distincte în funcție de vârstă. Copiii sub 12 ani au acces gratuit, cu condiția să fie însoțiți de un adult care are bilet valid. Participanții între 12 și 16 ani trebuie să aibă bilet și să fie însoțiți permanent de un părinte sau tutore legal.
Pentru persoanele între 16 și 18 ani este necesar un bilet valid, prezența unui adult și o Declarație de Angajament Parental, semnată de ambii părinți sau de tutorele legal.
PROGRAM SAGA BY KAUFLAND 2026 (pe zile, ore, scene, artisti):
1 de 4
Mai mult decât concerte: experiențe, zone interactive, food & more
SAGA by Kaufland nu se limitează la concerte. Organizatorii și partenerii pregătesc zone de entertainment, jocuri interactive, activări, spații dedicate sportului și nutriției, zone VIP și facilități gastronomice.
Festivalierii vor găsi inclusiv Music Spot Crazy Wolf, zone cu jocuri și premii, instalații pentru fotografii, activări Parkside și spații dedicate copiilor. Kaufland a pregătit și o serie de experiențe interactive asociate campaniei SAGA.
În zona principală Kaufland, vizitatorii se pot fotografia la instalația Love Hands, pot asista la momente de dans și pot admira Copacul K-Tangram. Distracția continuă la Caruselul cu premii, unde festivalierii pot câștiga produse SAGA by Kaufland – tricouri, hanorace, șepci sau tatuaje temporare – iar la standul REFRESH YOUR LOOK, tatuajele câștigate pot fi aplicate și completate cu un machiaj special de festival.
La REFRESH YOUR VIBE, patru jocuri interactive testează viteza, îndemânarea și concentrarea participanților: tir cu Nerf, Match Tiles, podeaua interactivă „100m reduceri” și Plinko cu bănuțul XTRA. Cele mai bune performanțe sunt răsplătite cu premii și vouchere.
Cei interesați de o carieră la Kaufland pot discuta relaxat cu echipa de recrutare a companiei. The Hire Oracle, un instrument bazat pe inteligență artificială, recomandă tipul de job potrivit fiecărui participant în funcție de profilul său de personalitate, iar la Career Dash, aceștia pot juca un joc video cu aspect retro, în care trebuie să colecteze beneficii și oportunități profesionale. Tot în această zonă, KARI, avatarul AI al Kaufland, oferă sesiuni de coaching pentru cei care își încep parcursul profesional.
Experiența SAGA se extinde și în magazinele Kaufland, printr-o colecție vestimentară în ediție limitată, formată din tricouri, bermude, colanți, șepci, ochelari de soare, sacoșe din pânză, saboți și teniși, toate inscripționate cu logo-ul SAGA by Kaufland. Prețurile pornesc de la 19,99 lei și ajung până la 49,99 lei, iar produsele pot fi găsite în magazinele Kaufland din întreaga țară.
…
Festivalul este, în același timp, o revenire importantă pentru brandul SAGA. După anularea ediției din 2025 și schimbarea echipei de organizare, evenimentul revine într-o formulă nouă, sub denumirea SAGA by Kaufland, cu MASIRO în rolul de organizator și cu Arena Națională drept spațiu de desfășurare.
Pentru public, miza weekendului este clară: trei zile de concerte și DJ seturi, cu Eric Prydz, Dimitri Vegas, Nicky Romero, John Newman, Tyga, Lilly Palmer, Sickick, dar și cu nume importante din România. Înainte de plecarea spre eveniment, festivalierii ar trebui să verifice programul oficial, regulile de acces și eventualele modificări de ultim moment.
Compozitorul și muzicianul balcanic de renume internațional va susține un concert la BTarena pe 26 februarie 2027.
De peste 25 de ani, Goran Bregović a devenit sinonim cu muzica contemporană sofisticată și complexă, inspirată din tradițiile muzicale bogate ale Europei de Sud-Est. Pe 26 februarie 2027, artistul va aduce turneul „God Is Not Your Babysitter” la BTarena din Cluj-Napoca, alături de renumita sa trupă, formată din nouă membri, Wedding and Funeral Band.
Muzica lui Bregović este ușor de recunoscut datorită orchestrațiilor captivante pentru instrumente de alamă, ritmurilor puternice și vocilor folosite ca instrumente, creând un sound energic, complex și profund melodic. Limbajul său muzical distinctiv reunește tradiții balcanice și rome, influențe folclorice, muzică vocală sacră și sonorități contemporane, dând naștere unui stil devenit sinonim cu numele său.
Noul său album, „God Is Not Your Babysitter”, marchează un nou capitol în această călătorie muzicală extraordinară. Bregović rămâne un pionier al muzicii din Europa de Sud-Est, purtând publicul într-o călătorie fascinantă prin Balcani și mult dincolo de granițele acestora.
În centrul experienței live se află Wedding and Funeral Band, ale cărei orchestrații puternice pentru instrumente de alamă și al cărei sound vocal distinctiv au devenit elemente definitorii ale spectacolelor lui Bregović. La Cluj-Napoca, trupa va prezenta noile piese, alături de unele dintre compozițiile care au marcat cariera sa remarcabilă, pentru o seară energică și captivantă de muzică balcanică.
Activitatea lui Bregović depășește cu mult scena concertelor. Artistul este cunoscut la nivel internațional și în calitate de compozitor de muzică de film, în special datorită colaborărilor extrem de apreciate cu regizorul Emir Kusturica, pentru care a compus muzica unor filme clasice precum „Time of the Gypsies”, „Arizona Dream” și „Underground”. De asemenea, este recunoscut la nivel internațional pentru activitatea sa de compozitor contemporan și susține în mod regulat concerte la festivaluri internaționale importante și în unele dintre cele mai prestigioase săli de concerte din lume.
Prin „God Is Not Your Babysitter”, Bregović continuă să exploreze identitatea muzicală a Balcanilor, aducând ritmurile, melodiile și tradițiile acestei regiuni în fața publicului din întreaga lume. Concertul de la BTarena promite o seară spectaculoasă, cu instrumente de alamă, voci puternice, ritmuri molipsitoare și o muzică ce depășește toate granițele.
Unul dintre cele mai apreciate spectacole muzicale franceze ale ultimilor ani, „Molière, l’Opéra Urbain”, aduce pe scena Romexpo, între 22 și 24 octombrie, povestea fascinantă a unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai tuturor timpurilor, într-o producție spectaculoasă care îmbină teatrul clasic cu estetica contemporană. Spectacolul va fi prezentat cu subtitrări în limba română.
Creat de Dov Attia, în regia lui Ladislas Chollat și cu o coregrafie semnată de Romain Rachline Borgeaud (Romain R.B.), musicalul a avut premiera în toamna anului 2023, la Paris, pe scena Dome de Paris. În același an, producția a fost desemnată cel mai bun musical original al Franței, obținând ulterior numeroase distincții și pornind într-un amplu turneu național.
„Molière, l’Opéra Urbain” urmărește parcursul extraordinar al celebrului dramaturg francez, din momentul în care refuză o carieră sigură la curtea regală pentru a-și urma pasiunea și a înființa propria trupă de teatru alături de femeia iubită. Spectacolul surprinde atât primele succese și eșecuri, cât și confruntările cu ipocrizia vremii, conflictul cu Biserica, exilul, revoluția pe care Molière a produs-o în comedie și recunoașterea obținută cu un preț uriaș.
Așa cum sugerează și titlul, producția se află la granița dintre genuri, fiind un dialog spectaculos între secolul al XVII-lea și secolul XXI. Creatorii definesc proiectul drept o „operă urbană”, în care muzica modernă, proiecțiile video și o scenografie impresionantă completează universul clasic al lui Molière.
Scenografia realizată de Emmanuelle Favre recreează atmosfera autentică a unui teatru din epoca dramaturgului, cu loji, podiumuri, candelabre și cortine monumentale, integrate armonios cu elemente arhitecturale contemporane. Costume create de Jean-Daniel Vuillermoz propun, la rândul lor, o întâlnire între două epoci: actorii poartă peruci și costume baroce, completate surprinzător de adidași, într-o estetică modernă și îndrăzneață.
Distribuția reunește artiști tineri, carismatici și plini de energie, iar coregrafia spectaculoasă transformă scena într-un spațiu dinamic, unde ariile ample coexistă cu beat-uri contemporane și momente de slam. Publicul este implicat direct în desfășurarea acțiunii, artiștii coborând în sală și estompând granița dintre scenă și spectatori.
Creatorul proiectului, Dov Attia, este unul dintre cei mai importanți producători de musical din Franța, cunoscut pentru spectacole de succes precum Mozart Opéra Rock, Les Dix Commandements, Le Roi Soleil, 1789: Les Amants de la Bastille, La Légende du Roi Arthur sau Casanova, producții care au atras milioane de spectatori în întreaga lume.
Regizorul Ladislas Chollat este una dintre cele mai apreciate personalități ale teatrului francez contemporan. Spectacolele sale au fost nominalizate de 29 de ori la prestigioasele Premii Molière, dintre care au câștigat șase, iar în 2018 a fost recompensat de Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici pentru întreaga sa activitate artistică, inclusiv pentru proiectele dezvoltate în Macao și China.
Prin această producție, Dov Attia și Ladislas Chollat propun o reinterpretare modernă și spectaculoasă a vieții și operei lui Molière, demonstrând că ideile marelui dramaturg rămân la fel de actuale și relevante.
„Împreună ne-am dorit ca povestea vieții lui Molière să semene cu creația sa: atemporală, liberă și curajoasă”, declară Dov Attia și Ladislas Chollat.
Cu peste 20 de ani de experiență, Sens Music este o companie internațională specializată în organizarea de concerte, spectacole și evenimente de amploare, activă în România, Republica Moldova, Grecia, Serbia și Bulgaria.
În paralel, compania realizează producții scenice complexe și oferă soluții integrate de scenă, sunet, lumini și LED, la standarde europene. În portofoliul Sens Music se regăsesc proiecte precum Lara Fabian, Scorpions, Notre Dame de Paris, Rockstadt Extreme Fest, precum și concertul Max Korzh de la Istanbul, organizat de Sens Music pe Tüpraş Stadyumu.
Vlad Costandoi, fondator Sens Music:
„După experiența și succesul producției originale Notre Dame de Paris, ne-am propus să lărgim audiența musicalului în România și să aducem publicului noi forme de spectacol. Molière, l’Opéra Urbain este un musical urban, modern, care vorbește unei generații noi prin muzică, dans și o producție vizuală spectaculoasă.
Obiectivul nostru este să aducem în România tot mai multe musicaluri originale de mare anvergură, producții internaționale care oferă publicului experiențe autentice, emoționante și memorabile.”
Zilele Mării și STARDUST aduc show-uri aviatice, concerte, experiențe pentru copii și entertainment pentru toate generațiile, într-un weekend cu program extins de la ora 10:00.
Cu peste 1,6 milioane de vizite înregistrate în 2026, împreună cu festivalul Beach, Please!, noua destinație de distracție de pe litoral intră în ultimele două săptămâni ale primului sezon cu weekendul prelungit de Sfânta Maria și pregătește unul dintre cele mai ample programe de până acum.
Între 14 și 16 august, NIBIRU își deschide porțile în fiecare zi, de la 10:00 până târziu în noapte, pentru Zilele Mării și evenimentul STARDUST. Un weekend gândit pentru toate generațiile: copii, adolescenți, părinți și bunici.
Rezultatele vin înainte de una dintre cele mai puternice perioade ale verii și confirmă direcția pe care NIBIRU și-a propus să o testeze încă din primul sezon: dacă entertainmentul poate deveni, în sine, motivul pentru care oamenii aleg litoralul românesc.
„Recordul de peste un milion de vizite în primele 29 de zile ne arată că există public pentru un astfel de loc și, mai ales, că oamenii revin pentru experiențe diferite. Am construit NIBIRU pentru generații și comunități diferite, iar weekendul acesta este probabil cel mai bun exemplu: poți veni dimineața cu copilul, poți vedea un show aviatic, poți lua masa, merge la concert, iar seara poți dansa la STARDUST pe muzica pe care o ascultai când aveai vârsta copilului tău. Un festival îți oferă câteva zile. O destinație trebuie să îți ofere motive diferite să revii„, a declarat Andrei Șelaru (Selly), fondator NIBIRU.
Trei zile de vară, de la 10 dimineața până târziu în noapte
În perioada 14–16 august, NIBIRU face o excepție de la programul obișnuit și deschide zilnic de la ora 10:00, cu un program special care aduce împreună Zilele Mării,activități pentru toate vârstele, sport, experiențe gastronomice și trei seri de concerte în cadrul festivalului STARDUST.
Pe 14 august, Delia, Antonia, Minelli și Mario deschid seria show-urilor live. Pe 15 august urcă pe scenă The Motans, Alina Eremia și Zodier.
Pe 16 august, programul aduce împreună generații și stiluri diferite: Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Surorile Osoianu, Daniela Condurache și Veta Biriș, alături de Alex Velea, Smiley și Connect-R.
Programul este completat în toate cele trei zile de activități gratuite pentru copii: baloane cu săpun, baloane modelabile, face painting, teatru de păpuși, muzică și dans, alături de parcul de distracții, Hype Play, plimbarea cu trenulețul, Muzeul Planetelor, expoziția de reptile TaranTerra și terenurile de padel și baschet.
Ziua Marinei, celebrată la NIBIRU
Programul special dedicat universului marinăresc este organizat împreună cu MApN și aduce ateliere pentru copii și adulți, concursuri de tragere a parâmei, realizarea și prezentarea nodurilor marinărești, concurs de lansare a bandulei și jocuri de îndemânare și echilibru inspirate din viața de la bord. Experiența este completată de show-ul aviatic „Șoimii României” și momente muzicale cu Trupa Peroni Amici.
Pe 16 august, programul continuă cu lansări de parașutiști BLUE WINGS, demonstrații aeriene THE PELICANS, parada autospecialelor „Tehnica în acțiune”, exerciții demonstrative de prim-ajutor și „Eroii necuvântători”, cu momente de dresaj și intervenție alături de câinii MAI, urmate de fanfara militară, „Sunset Ceremony” și un show AAINJAA care închide seara.
STARDUST: trei seri cu hiturile care nu au vârstă
În paralel, între 14 și 16 august, STARDUST aduce pe scenă artiști care au definit soundtrack-ul unei generații: Nana, Haddaway, The Mad Stuntman, Corona, ATC, Garcia și Eric Martin of Technotronic.
De la eurodance și pop-dance la piesele care au dominat radiourile, petrecerile și ringurile de dans ale anilor ’90 și 2000, STARDUST este construit în jurul unei nostalgii care continuă să adune generații diferite în fața aceleiași scene.
Program Nibiru - 14-16 august 2026
1 de 4
Primul milion și o miză mai mare: entertainmentul poate genera turism
Dincolo de programul weekendului, primele 29 de zile de NIBIRU au oferit deja primele date despre comportamentul publicului și despre potențialul unei destinații construite în jurul entertainmentului.
NIBIRU a depășit pragul de 1.000.000 de vizite, iar până la finalul primului sezon, pe 30 august, ținta este atingerea pragului de 2 milioane de vizite. Datele și feedbackul colectate în primul sezon indică inclusiv vizitatori care au ales litoralul pentru un festival, un artist sau o experiență NIBIRU. Efectul economic al unei astfel de deplasări depășește însă perimetrul destinației: cazare, restaurante, transport, retail și servicii.
Numai cheltuielile directe de cazare generate până acum de NIBIRU pentru artiști, echipe, colaboratori și angajați se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro.
„Entertainmentul poate genera turism. Un concert poate crea o călătorie. Un festival poate genera două sau trei nopți de cazare. Un artist internațional poate aduce în România un om care altfel și-ar fi petrecut weekendul într-o altă țară. Într-un moment în care industria vorbește despre un sezon dificil și despre presiune asupra consumului turistic, cred că răspunsul este să creăm mai multe motive pentru care oamenii să vină, să rămână și să se întoarcă”, spune Selly.
Prima fază NIBIRU reprezintă o investiție privată de peste 50 de milioane de euro, într-un concept de entertainment și turism dezvoltat de la zero pe litoralul românesc.
De la primul sezon la NIBIRU 2027
Primul sezon a funcționat și ca un test la scară reală pentru dezvoltarea proiectului. NIBIRU a adus în același loc comunități foarte diferite: de la K-pop, rock și muzică electronică la evenimente pentru familii, gastronomie, sport și nostalgia anilor ’90 și 2000. Acesta ne-a arătat și cine vine la NIBIRU și cum își petrec oamenii timpul aici. Familiile au devenit o parte importantă a publicului, iar programul a fost ajustat pe parcursul verii, cu mai multe activități pentru copii și mai multe experiențe pe care părinții și copiii să le poată face împreună.
Pentru 2027, NIBIRU va continua să crească pornind de la datele și experiența acumulate în această vară.
Transportul, parcarea, accesul și gestionarea fluxurilor sunt printre prioritățile pentru următorul sezon, astfel încât oamenii să ajungă mai ușor la NIBIRU și să petreacă mai mult timp bucurându-se de experiențele din destinație.
Un al doilea obiectiv major pentru 2027 este internaționalizarea NIBIRU. După un prim sezon concentrat în principal pe publicul din România, proiectul își propune dezvoltarea către piețele din regiune și atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori internaționali prin festivaluri, artiști și experiențe care pot deveni motive concrete de călătorie pe litoralul românesc.
„Veniți pe litoral.” NIBIRU lansează un apel către antreprenori și investitori
Dezvoltarea NIBIRU vine și cu o miză care depășește proiectul propriu-zis: generarea unui ecosistem economic mai larg pe litoral și atragerea unor noi investiții în ospitalitate, gastronomie, entertainment, retail, servicii și mobilitate.
„Veniți pe litoral. Cred că există din nou o oportunitate uriașă aici. Avem nevoie de hoteluri mai bune, restaurante foarte bune, concepte noi de entertainment, retail, servicii și experiențe. Noi am făcut un pariu foarte mare investind aici și cred că primul sezon ne arată că merită să existe și alte pariuri. Nu vrem să construim o insulă extraordinară într-un litoral care rămâne neschimbat în jurul nostru. Vrem ca NIBIRU să fie unul dintre motoarele unei transformări mai mari”, spune Selly.
Obiectivul este ca fluxurile de public generate de NIBIRU să creeze oportunități și pentru alte business-uri de pe litoral, iar investițiile private să atragă noi investiții și să contribuie la dezvoltarea destinației în ansamblu.
Mai mult decât un festival. Un motiv să vii la mare.
În weekendul de Sfânta Maria, NIBIRU rămâne activ de dimineața până târziu în noapte, prin concerte pe NIBIRU Center Stage, muzică live și atmosfera NIBIRU Beer Garden, entertainment pe promenadă, restaurante, parc de distracții, Hype Play, Muzeul Planetelor și expoziția TaranTerra, deschisă în acest weekend zilnic între orele 14:00 și 22:00.
Promenada NIBIRU este deschisă publicului, cu acces online de la 25 de lei, iar fiecare vizitator își poate construi propria experiență: de la câteva ore petrecute cu familia până la o zi întreagă care se termină la concert sau festival.
După weekendul de Sfânta Maria, NIBIRU continuă programul zilnic până pe 30 august, cu ultimele săptămâni ale primului sezon și festivalul RETROGRADE, programat între 28 și 30 august.
Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova, vine în fața publicului cu o nouă întâlnire spectaculoasă între tradiția lirică și expresiile contemporane ale muzicii, în perioada 25 septembrie – 19 noiembrie 2026.
Sezonul cultural se va deschide într-un registru spectaculos prin IntenCity Classical Edition (25-26 septembrie, Sala Polivalentă), care aduce împreună energia muzicii contemporane și rafinamentul universului clasic. Formatul special din acest an este construit exclusiv cu sprijinul sponsorilor și partenerilor care au ales să susțină continuitatea unui proiect devenit parte din identitatea culturală recentă a Craiovei. Prin implicarea acestora, evenimentul îndrăgit de public își continuă povestea cu un weekend incendiar care reunește colaborări speciale și proiecte crossover unice.
Primii invitați anunțați sunt Puya, într-un proiect care îmbină universul său artistic cu elemente de muzică clasică, și Irina Baianț, una dintre vocile reprezentative ale noii generații de artiști lirici, cu un concept dedicat întâlnirii dintre vocea de operă și sonoritățile contemporane.
Mari nume ale operei, premiere și producții speciale la Craiova
Urmează, timp de aproape două luni, o serie de evenimente dedicate celebrării Centenarului Elena Teodorini, producții lirice, proiecte educaționale, cercetare muzicologică și dialog interdisciplinar, într-o ediție construită în jurul excelenței artistice și al dialogului dintre clasic și contemporan, prilejuind întâlnirea dintre mari nume ale operei și publicul craiovean. În perioada 27 septembrie – 19 noiembrie, pe scenele din Craiova, publicul va avea acces la spectacole de operă, operetă și balet, producții în concert, premiere absolute, recitaluri, concerte corale și simfonice, unele dintre cele mai reprezentative spectacole ale Operei Române Craiova, alături de spectacole invitate, producții speciale și întâlniri cu artiști și creatori internaționali.
Dimensiunea artistică a Festivalului se întregește prin Conferința Internațională de Muzicologie (27 septembrie), o pledoarie academică închinată personalității fascinante a Elenei Teodorini și patrimoniului liric european. Reunind nume marcante ale cercetării muzicologice naționale și internaționale, evenimentul reconfirmă Craiova ca un veritabil spațiu de confluență intelectuală, un pol de excelență academică și un punct de reper pe harta dialogului cultural european.
International Opera Masterclass coordonat de marea soprană Nelly Miricioiu
Una dintre direcțiile majore ale ediției aniversare este lansarea Elena Teodorini Academy – International Opera Masterclass, coordonat de marea soprană Nelly Miricioiu (27 septembrie – 3 octombrie). Academia este construită în jurul modelului artistic reprezentat de Elena Teodorini și propune o reflecție asupra formării artistului liric contemporan. Programul îmbină studiul repertoriului cu sesiuni dedicate construirii unei cariere internaționale, identității scenice și relației dintre tehnică, expresie și prezență publică, sub îndrumarea celebrei soprane. Experiența și prestigiul artistei vor oferi tinerilor interpreți oportunitatea unui dialog direct cu una dintre vocile care au marcat marile scene ale operei mondiale.
Premieră absolută la Craiova
Într-un gest de profundă reverență artistică, această ediție aduce în fața publicului un eveniment istoric: premiera absolută a operei „Elena”, o lucrare dedicată legendarei soprane Elena Teodorini. Purtând o încărcătură simbolică copleșitoare, această nouă creație împletește memoria artistei cu forța artei contemporane, în cel mai spectaculos act cultural al sezonului.
Abonamente disponibile în număr limitat
Cele trei variante de abonamente vor fi disponibile începând de miercuri, 12 august 2026, la prețuri Early Booking, într-un număr limitat, oferind publicului șansa de a transforma această toamnă într-o experiență muzicală memorabilă. Pentru cei care își doresc să fie parte din întregul parcurs artistic, abonamentul comun în valoare de 750 de lei oferă acces la IntenCity Classical Edition și la evenimentele Festivalului Internațional Elena Teodorini. Cei care preferă IntenCity Classical Edition vor putea achiziționa abonamentul dedicat la prețul de 250 de lei, iar abonamentul pentru celelalte evenimente ale Festivalului Internațional Elena Teodorini va fi disponibil la prețul de 650 de lei.
Acestea vor putea fi achiziționate online pe: https://iticket.ro/partner/orc și la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă, (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6, tel. 0351.442.471)
Evenimentele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local al Municipiului Craiova.