miercuri, aprilie 29, 2026
AcasăȘTIRIScenă techno în incinta unui hangar de aviație, la Airfield Festival

Scenă techno în incinta unui hangar de aviație, la Airfield Festival

Din festival în festival, vara aceasta trebuie să ajungi și la Sibiu, pe Aerodromul Măgura unde, între 30 iulie și 2 august 2015, Airfield Festival îți deschide apetitul pentru muzică bună, zbor, sporturi extreme și de agrement și activități artistice și recreaționale, într-un peisaj idilic, numai bun să te deconectezi timp de patru zile de la viața de zi cu zi și să te conectezi la stilul tău de muzică preferat. Pentru că Airfield Festival propune cel mai diversificat meniu muzical al anului: 11 genuri muzicale, în patru zile, pe patru scene, trei outdoor și una indoor.

Airfield Festival - 2014

Techno Stage este singura scenă dedicată muzicii techno din România amenajată în interiorul unui hangar de aviație și este locul în care timp de patru zile vor mixa cei mai hot artiști și DJ ai momentului: Dixon, Âme, Recondite, Mano Le Tough, DJ Koze sau Nick Curly.

Amplasarea scenei într-un hangar de aviație nu e o pură întâmplare, libertatea sunetului vine în completarea senzației pe care ți-o conferă zborul, pentru că la Airfield Festival în timpul zilei poți încerca zborul cu avionul sau cu elicopterul, saltul cu parașuta sau plutirea cu balonul cu aer cald, iar în timpul nopții retrăiești toate aceste senzații unice de libertate la cele mai tari live set-uri, un mix frenetic care te va ține treaz 24 de ore pe zi, timp de patru zile.

Program Techno Stage

Joi, 30 iulie (21:00 – 06:00): ADUB & RAZVAN MATE, BOG, RECONDITE (Live), ÂME, DIXON

Vineri, 31 iulie (21:00 – 07:30): ADI DUMITRA & TOYGUN, NICK CURLY, MANO LE TOUGH, MATHIAS KADEN (LIVE), GULLY, DJ ETHYLEN

Sâmbătă, 01 august (19:00 – 07:30): BOZZO & ATON PANN, CIPRIAN POPA, LIQUID, M.A.N.D.Y., DJ KOZE, RAY OKPARA, DUAL SHAMAN LIVE

Duminică, 02 august (20:00 – 06:00): OTHERS, MANO, MIHAI POPOVICIU, ANDREY PUSHKAREV, IZHEVSKI & GORJE HEWEK

Până în 29 iulie, prețul unui abonament la Airfield Festival este 219 RON și poate fi cumpărat din rețeaua Eventim, din punctele de vânzare fixe Airfield și online de pe Eventim.ro, Myticket.ro și Tomtix.ro. În ziua evenimentului, prețul unui abonament va fi de 269 RON. Biletele pentru o zi pot fi deja achiziționate de pe Eventim.ro, Myticket.ro și Tomtix.ro, dar vor putea fi cumpărate și de la punctele de vânzare amplasate la intrarea pe Aerodromul Măgura, la prețul de 70 RON.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.