AcasăȘTIRIVIDEO Piesa „Kheluska“, interpretată de Gipsy Casual, a ajuns în sufletul turcilor

VIDEO Piesa „Kheluska“, interpretată de Gipsy Casual, a ajuns în sufletul turcilor

Este anul provocărilor pentru cei din trupa Gipsy Casual, care au avut săptămâna trecută un program încărcat. Printre concertele pe care le-au avut de onorat s-au aflat şi recitalul de o oră din deschiderea spectacolului lui Goran Bregovic de la Arenele Romane, dar şi show-ul total de la botezul fetiţei lui Pepe, Rosa. Şi asta nu e tot! Gipsy Casual a primit vestea că piesa “Kheluska” e “vedetă” în Turcia, membrii trupei fiind doriţi acolo pentru a face un adevărat tur de forţă pe la radiouri şi televiziuni.

Gipsy Casual

După ce anul trecut au fost pe locul 5 în top Shazam Turcia cu piesa „Bate ţoba mare”, Gipsy Casual a ajuns acum în acelaşi top pe locul 2, dar cu „Kheluska”. Tot cu „Kheluska” ei se situează pe locul 2 în topul Pal Station din Turcia.

„Am avut un weekend incendiar. Ne-am simţit foarte bine în deschiderea concertului lui Goran Bregovic. Înainte să intrăm pe scenă la Arenele Romane, Goran ne-a zis că ne place foarte mult şi că e fanul nostru. Ne-am simţit copleşiţi! În recitalul nostru am venit cu un alt sound, cu balkanic dance-ul, dând un alt vibe acestui eveniment”, a declarat Mihai de la Gipsy Casual.

„Ne bucurăm că suntem plăcuţi în Turcia şi abia aşteptăm să ne reîntoarcem acolo la o sesiune de interviuri pentru cele mai importante posturi de radio şi TV de la ei”, a mai adăugat Mihai de la Gipsy Casual.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.