miercuri, aprilie 15, 2026
AcasăȘTIRIDeclaraţia experţilor privind plagiatul piesei „Sub pielea mea“: „Primele note din strofa...

Declaraţia experţilor privind plagiatul piesei „Sub pielea mea“: „Primele note din strofa întâi sunt identice“

Ca urmare a acuzaţiilor de plagiat aduse piesei „Sub pielea mea” interpretată şi compusă de Carla’s Dreams despre care se spune că ar semăna cu piesa „Ursitoare” a lui Florin Chilian, Global Records, casa de discuri şi echipa de management a artiştilor a cerut opinia unui expert în domeniu pentru a evalua şi compara cele două piese.

Carla'S Dream

Mircea Drăgan compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România a spus: „Primele patru note din strofa întâi sunt identice, acesta fiind un element foarte scurt, este un fapt des întâlnit în creaţia muzicală internaţională de-a lungul timpului şi care nu poate fi determinant pentru o operă muzicală întreagă, şi mai ales, fiind la strofă, nu are greutatea unui refren, care face posibilă recunoaşterea respectivei operei muzicale de către public. Au aceeaşi tonalitate, dar nu este relevant deoarece pe plan mondial există încă milioane de piese în aceeaşi tonalitate. Au un sound asemănător, nu identic, cea de a doua fiind mai bogată ritmic. Au tempouri diferite, prima fiind mai lentă, a două mai mişcată. Concluzie: Aceste elemente nu pot determina fapta de plagiat, a unei piese faţă de alta”.

Ştefan Lucian, manager Global Records a declarat : „Piesele se aseamănă pe început de prima strofă, de aceea, primul pas pe care l-am făcut a fost să luăm legătura cu experţii în domeniu să ne spună dacă există asemănări între „Sub pielea mea” şi „Ursitoare”. Ni s-a spus că este o mică asemănare care se întâmplă frecvent şi a tot apărut de-a lungul timpului în muzică”.

„Sub pielea mea” are peste 3.7 milioane de vizualizări pe YouTube în doar o săptămână. De asemenea, „Te rog”, single-ul anterior al celor de la Carla’s Dreams, este pe locul 1 pe radio şi pe TV în România”.

Florin Chilian – Ursitoare

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.