Pentru prima dată, România a primit invitația de a participa la San Remo Music Awards, festival internațional de prestigiu ce se va desfășura în două etape, pe 11 februarie, concursul propriu zis, și pe 12 februarie, Gala de premiere, la Monaco, în prezența Prințului Albert de Monaco.
Juriul s-a confruntat cu o situație specială, având doi artiști cu același punctaj: trupa Ava și Ionuț Ungureanu. Reprezentanții San Remo Music Awards au decis ca România să fie reprezentată de două ori în concursul internațional, aceasta fiind, de asemenea, o premieră. Mai mult decât atât, cei doi artiști vor fi prezenți pe compilația audio ce va fi înregistrată în cadrul festivalului și va fi distribuită în toate țările participante.

