AcasăTIMP LIBERVIDEO Documentarul „Bondoc“ intră din 23 septembrie în cinematografele din România

VIDEO Documentarul „Bondoc“ intră din 23 septembrie în cinematografele din România

Documentarul „Bondoc“, în regia lui Mihai Mincan, Cristian Delcea și Mihai Voinea, va rula în cinematografele din România din 23 septembrie.

BONDOC_0

Filmul urmărește povestea lui Dan Bondoc, maestru la şah în vârstă de 78 de ani, care trăieşte singur în Bucureşti. Unicul său vis este să câştige campionatul organizat în memoria prietenului său decedat, marele jucător de şah Victor Ciocâltea. De-a lungul următoarelor zile, Bondoc este prins între bătăliile de pe tabla de şah, duse împotriva unor oponenţi mult mai tineri, teama că nu mai are rost pe lume şi sentimentul că mulţii săi ani îl transformă într-un jucător ineficace.

Dan Vladimir Bondoc a făcut parte din generaţia celor mai mari şahişti români din perioada comunistă, alături de Victor Ciocâltea şi Florin Gheorghiu, iar în anii ’50 era considerat una dintre speranţele şahului românesc, după ce se clasase pe podium la campionatele naţionale.

Înainte de 1989 a participat la câteva turnee internaţionale, dar n-a reuşit nicio performanţă notabilă şi a rămas un veşnic talent irosit. Trăieşte în Bucureşti şi este catalogat de Federaţia Internaţională de Şah ca maestru FIDE (treapta a treia după „mare maestru internaţional“ şi „maestru internaţional“).

Mihai Mincan, Cristian Delcea și Mihai Voinea au semnat scenariul și regia, Luchian Ciobanu s-a ocupat de imagine, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, sunetul Vlad Voinescu și Filip Mureșan. Producător Radu Stancu.

După prezența de anul trecut de la TIFF și Festivalul de film documentar Astra (Sibiu), „Bondoc“ se întoarce pe marile ecrane. Filmul va putea fi văzut săptămâna aceasta în cadrul Festivalului Internațional de Film Anonimul de la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Proiecția este programată miercuri 10 august, de la ora 17.00.

Din 23 septembrie documentarul va rula în mai multe cinematografe din București și din țară.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.