sâmbătă, mai 2, 2026
AcasăȘTIRIProiect K1 aniversează 20 de ani prin prezentarea unei noi variante a...

Proiect K1 aniversează 20 de ani prin prezentarea unei noi variante a piesei „Fată verde“

După ce au creat revoluţia dance în România prin lansarea primei compilaţii de muzică dance din ţară, la 20 de ani de existenţă, băieţii de la K1, trupă care acum se numeşte Proiect K1, adică Radu Fornea, Mircea Presel şi Daniel Alexandrescu, au mai multe surprize pentru fanii lor, una fiind o variantă nouă a piesei “Fată verde”.

proiect-k-1-fata-verde-2016

La 20 de ani de când au lansat “Fată Verde”, Proiect K1 readuce în atenţia fanilor şi în actualitate aceeaşu piesă, refăută. Este vorba de prima melodie dance românească difuzată vreodată pe radiourile comerciale din România.

“Fată Verde” este simbolul unor generaţii de-a lungul timpului, piesa fiind lansată de Phoenix în 1973 sub numele de “Ochi negri, ochi de ţigan” şi a fost pentru prima oară readaptată de K1 în stil dance în anul 1996, fiind considerat unul dintre cele mai mari hituri româneşti ale tuturor timpurilor.

„Cei de la K1 au fost foarte simţiţi să vină să mă întrebe dacă pot să preia din piesele mele. Le-am spus să le facă aşa cum le cere limbajul lor, nu doar să înlocuiască cu keyboards acolo unde era chitară. Să le rupă în bucăţi şi să le asambleze din nou”, a declarat Nicu Covaci, autorul melodiei.

„Am simţit că trebuie să marcăm împlinirea a 20 de ani a trupei noastre, aducând un tribut melodiei care a fost primul hit Proiect K1 şi care a revoluţionat muzica dance românească. Am găsit un artist care simte la fel ca noi, şi astfel l-am adus în echipa noastră pe Dj –ul Clanker Jones, alături de care am reuşit să îmbrăcăm într-o haină nouă această melodie, pe care de altfel o şi facem cadou fanilor noştri”, au spus cei de la Proiect K1.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.