duminică, aprilie 19, 2026
AcasăȘTIRIDelia va susţine un nou show „Psihedelia“ pe 5 martie 2017

Delia va susţine un nou show „Psihedelia“ pe 5 martie 2017

După ce anul trecut a reuşit performanţa de a fi primul artist român care a avut un concert (Delia’s Winter Wonderland) sold out la doar o lună de la punerea în vânzare a biletelor, Delia revine cu un anunţ minunat pentru fanii ei.

delia Psihedelia 5 martie 2017

Pentru că biletele pentru concertul „Psihedelia“ la Sala Palatului de pe 6 martie se epuizează într-un ritm alert şi show-ul este aproape sold out, Delia şi managementul său au decis să pună în vânzare bilete pentru încă o zi de spectacol: pe 5 martie 2017!

„Mi se pare minunat că oamenii au început să plăteasca bilete pentru artiştii lor preferaţi, indiferent că este vorba de mine sau de alţii. Pentru un artist, cea mai mare răsplată, linişte sufletească şi dovadă de recunoştinţă este faptul că poate desfăşura show-uri pe bază de bilete. Multă vreme, în România, acest lucru nu prea a fost posibil. Dar cred cu tărie că, în momentul în care obişnuieşti publicul cu producţii de calitate, asemănătoare cu cele de nivel internaţional, oamenii vor fi mereu interesaţi. Eu îmi doresc să ofer un produs din ce în ce mai bun“, a spus Delia.

Biletele s-au pus în vânzare online pe catmusic.ro, eventim.ro, bilete.ro şi salapalatului.ro, iar punctele de vânzare fizice sunt Sala Palatului, magazinul Muzica, magazinele Germanos, Carrefour, Inmedio, Orange, Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV şi oficiile Poştei Române semnalizate bilete.ro.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.