Irina Rimeș, una dintre cele mai talentate artiste de la noi, ne surprinde cu o nouă piesă, „Bandana“, prima din filmul „Despre el“, un material compus din cinci melodii nelansate de pe primul material discografic pe care Irina Rimeș îl va lansa luna aceasta.
„Bandana“ este o coproducție Quantum Music și Global Records, pentru care Irina Rimeș a colaborat cu Killa Fonic, Costin Bodea și Sergiu Musteață.
„Am scris această piesă acum mult timp, este prima melodie din povestea pe care urmează să o lansez. «Bandana» este cea mai intimă piesă pe care am scris-o vreodată și am avut mare curaj să o lansez. Este povestea mea, dar și a voastră, cei care au respirat dragoste până în adâncul plămânilor“, a spus Irina Rimeș.
Videoclipul piesei „Bandana“ a fost realizat de echipa NGM Creative și regizat de Bogdan Păun. Povestea a fost filmată timp de două săptămâni în Bulgaria și în București.

