joi, aprilie 30, 2026
AcasăARTIȘTI ROMÂNIDespre Natalia Kaluian, pasiunea ei pentru muzica si cel mai recent colind...

Despre Natalia Kaluian, pasiunea ei pentru muzica si cel mai recent colind lansat

Basarabeanca Kaluian Natalia este o nouă voce pe piața muzicală a artiștilor din tânãra generație a muzicii populare românești. Ea promoveaza cantecul autentic și este o dovada incontestabilă ca folclorul românesc este respectat. Natalia este convinsa ca trebuie ”sa nu ne uitam originile oricine am fi și de unde n-am veni!”.

Basarabeancă de origine, Kaluian Natalia născută în Cartal (o localitate de români) din raionul Reni (Ucraina) și a facut studiile la Chisinău, la Colegiul De Muzica “Stefan Neaga” după care îsi urmeaza studiile la Academia de Muzica Teatru si Arte Plastice ”Gavril Muzicescu”. Opt ani de studii muzicale sunt suficienti pentru a slefui un talent înnãscut si polivalent. Kaluian Natalia este la bazã cobzistă, dar este și solist vocal. Cu cobza în mânã a cîstigat in 2012 un concurs internațional.

Natalia este îndrãgostitã de folclor si portul popular înca de la o vârsta fragedă. Provine dintr-o familie cu preocupãri în arta traditiilor populare. Păstrează cu sfinţenie portul popular, iar energia şi învăţăturile şi le culege de la bunicii din satul natal.

Crescând într-o familie iubitoare de folclor, Nataliei nu i-a fost greu sã preia si ea aceastã dragoste. Dupa nenumarate Festivaluri si Turnee atât prin  țară cat si peste hotare Natalia anul acesta a hotărât să se promoveze pe piata muzicală cu câteva colinzi autentice din zona ei ce le gasiti pe canalul ei de Youtube.

De curand a lansat un colind propriu – „Cerbul”, ce poate fi regasit mai jos.

Tânara interpeta mai promite surprize muzicale la începutul anului 2021, acestea urmand a fi prezentate după sãrbãtorile de iarnă la posturi de televiziune nationale. Aproape singură a reușit să-și adune un repertoriu valoros pe care urmează să-l înregistreze.

„Modelul meu de viață și cel care m-a inspirat să aleg muzica este tatăl meu. El, fiind acordeonist cu studii, a prins niște vremuri mai grele, așa că a fost nevoit să rămână în satul natal și poate tocmai de aceea și-a dorit ca noi, copiii lui, să facem ceea ce el nu a reușit, iar eu nu aveam cum să aleg altceva, mai ales că acum știu că doar muzica este potrivită pentru mine. Părinţii mei întotdeuna mi-au spus că nimic nu se poate face fără muncă! Tata are o vorbă: <Fata lui Tati, tu trebuie să muncești de două ori mai mult>.”, povesteste tanara cantareata.

Cântecul popular a fost si va fi mereu pasiunea care leagã oamenii de oameni si sufletele de inimi. Natalia a reusit sã-si gãseascã un loc frumos în sufletele celor ce o ascultã si o sustin si se bucură să aiba în jurul ei doar oameni minunati.

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.