Versurile piesei „Ne vedem diseara”, interpretata de Andreea Oprea x Alberto Guta
Timpul trece și mi-e greu.
Stau singură în patul meu,
Unde noi scriam cândva
Versuri cu iubirea ta.
Timpul trece și mi-e greu.
Stau singură în patul meu,
Unde noi scriam cândva
Versuri cu iubirea ta.
Lumea fără tine-i rea,
Ochii mei n-ar mai vedea.
Spune-mi tu, iubire, cum aș mai putea să iubesc pe altcineva
Cu gândul la tine, dar nu mă lăsa chiar așa.
Vreau să ne vedem diseară, să fim ca prima oară.
Ești focul care-mi lasă inima amară.
Să ne vedem diseară, mai lasă-mi înc-o rană.
E sentimentul care știu că o să mă doară.
Să ne vedem diseară, să fim ca prima oară.
Ești focul care-mi lasă inima amară.
Să ne vedem diseară, mai lasă-mi înc-o rană.
E sentimentul care știu că o să mă doară.
Casa, mașina mi-au devenit străine,
Că toate sunt pline de amintiri cu tine.
Eu te răneam în timp ce te țineam de mână.
Acum îmi pare rău, vreau să fim împreună.
Spune-mi cum aş putea să te mai uit, nu știu
Atâtea amintiri, am sufletul pustiu.
M-ai lăsat singur să fiu.