Versurile piesei „Patru anotimpuri”, interpretata de F.Charm
Există oameni care îți încălzesc viața.
Atât de mult, încât nici nu observi.
Abia după ce nu mai sunt…
Înțelegi cât frig au luat cu ei.
Mai bate vântul prin grădină si pomii au imbatranit
Mai arde soarele pe casa unde bunicii au trait
Mai trece timpul peste toate ca ploaia prin pamant
Si cand credeam ca nu se poate bunicii mei s-au stins pe rând
Bunica n-avea carte sau zile pe la scoala
Dar m-a ‘nvatat ce-i omenia chiar si pe burta goala
Eu n am uitat si n o sa uit tuciul de mamaliga cald
Ochii bunicii nu i-as da pe cel mai scump smarald
Se culcă soarele pe câmpuri, dorm si bunicii mei
O lacrima-mi pica pe ganduri, mi-e tare dor de ei
De glasul bland, de omenie, eram bogat in saracie
Dulce melancolie, ca strugurii in vie
As lua o de la capat ca sa ma bucur iar
De laptele cald seara si fanul din hambar
Dar am plecat crezând că lumea o să imi arate drumul
Si am lasat acasa patru, azi am mai rămas cu unul
În fiecare om există
O casă ce nu mai este
Un foc ce arde fără lemne
Un pickup fara o poveste
Iar eu si cand imi amintesc
Ii vad zambind atat de dulce
Dorm impreuna fericiti
C-au purtat aceeasi cruce
Azi trec pe ulița pustie pe unde alergam
Iar curtea lor e muta, cum e floarea de la geam
Nucul s-a uscat pe langa gardul aplecat
Iar banca de la poarta-i goala de cand bunicii au plecat
Cumpana a putrezit de la cat a asteptat
De când bunica nu mai vine, de dor fantana a secat
Ca din putinul lor, bunicu se facea dator
30 de lei ar fi pe-acum, azi inteleg valoarea lor
Că nu există bogăție mai mare pe pământ
Decât să fii crescut de oameni ce te-au iubit tăcând
Si inca mai țin minte mana ce m-a nvatat să fac o cruce
Asa am invatat că orice greu se poate duce
Din viata lor mi au dat, mai mult decat am visat
Si mi-au zis: „Să nu ne uiti” atunci când am plecat”
Si am plecat crezând că lumea o să imi arate drumul
Am lasat acasa patru, azi am mai rămas cu unul
Patru clopote-ntr-o vreme
Astăzi bat doar prin poeme
Și ne lasă rând pe rând
Tot mai singuri pe pământ
Patru au fost bunicii mei
Patru anotimpuri
Fiecare m-a ferit
De căldură și de friguri
Se spune că omul moare o singură dată…
Eu nu cred.
Cred că moare puțin cate putin
De fiecare dată când pierde pe cineva drag.
când trece pe lângă o casă
Și nu-l mai așteaptă nimeni în poartă.
Mai moare când vrea să dea un telefon
Și își amintește că nu mai are cui.
Iar dintre toate plecările vieții…
Cele mai grele sunt cele
Care lasă lumina aprinsă în suflet
Și întunericul în casă.
