Smiley îndeplinește cea mai mare dorință la „Clipa de fericire“

Miercuri, 16 decembrie, de la ora 20:30, Amalia Enache le aduce invitaților săi Clipa de fericire mult dorită! În această ediție se va vedea multă bucurie în ochii unor oameni de toate vârstele, care fie și-au dedicat viața altora, fie au luptat pentru propria lor viață, iar sentimentul minunat ce le va umple sufletul este de-a dreptul copleșitor.

Smiley si Amalia Enache

Dorința unui băiețel, care se luptă cu o boală gravă la inimă se va îndeplini mâine seară la Clipa de fericire! Micuțul și-a dorit să îl cunoască pe Smiley, deorece muzica lui îi alină zilele în spital, iar dintre toate activitățile și jocurile copiilor, singurele lui modalități de distracție au rămas cântatul și desenatul, deoarece starea de sănătate nu îi permite să facă foarte mult efort.

Alex va avea parte de o aniversare surpriză, la care nu spera vreodată! Scena de la Vocea României va fi numai a lui, însă asta nu este totul. Surprizele se vor ține lanț, iar emoțiile îi vor cuprinde ochii de lacrimi.

„M-a emoționat foarte tare cazul lui Alex și m-am bucurat mult să îl întâlnesc! A fost o sursă de inspirație și un exemplu că viața merge înainte orice ar fi. În fiecare zi ne gândim la problemele noastre, care de fapt nu sunt probleme în adevăratul sens al cuvântului, iar asta ar trebui să ne dea mai mult de gândit și să ne învețe că trebuie să ne bucurăm de viață în orice moment. Uitați-vă la Alex, el demonstrează că se poate în fiecare zi!”, a declarat Smiley.

Telespectatorii vor simți miercurea aceasta bucuria imensă din sufletul unor copii care au trecut prin lucruri de neimaginat, însă povestea lor va fi cu final fericit. Reuniunea dintre un erou al cărui curaj a zguduit presa din toata lumea și mama sa va declanșa o avalanșă de emoții.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here