Oana Radu a fost invitata lui Dan Fințescu și a lui OliX la SummerKiss Costinești, unde s-a lăsat intervievată live la Kiss FM și a cântat în fața fanilor adunați pe plajă.
Invitata a povestit că a lansat ‘Tu’, piesa cu care a spart topurile, abia după ce a slăbit, deși aceasta era gata cu mult timp înainte.
„Piesa mea a fost gata încă de anul trecut, pe vremea aceasta, când aveam 120 de kilograme, lucru care, din păcate, m-a împiedicat să-mi lansez piesa, pentru că așa merg lucrurile în România. Și atunci am așteptat, am luptat și acum am reușit”, a declarat ea.
„Tu ești un fel de boxer, pentru că numai ei n-au voie să se urce în ring până n-au greutatea potrivită”, a observat Fințescu zâmbind. „Din păcate, cred că toți cei care vor să apară pe scenă sunt boxeri”, a răspuns Oana, adăugând în glumă că, până acum, nimeni n-a făcut-o knock-out și nici ea n-a făcut pe nimeni knock-out.
Fanii cântăreței au aflat și care sunt planurile ei muzicale, Oana declarând că va lansa o nouă piesă în luna august, intitulată „Ea a fost prima”.
