luni, aprilie 27, 2026
AcasăȘTIRILenny Kravitz şi Katy Perry vor cânta la Super Bowl 2015

Lenny Kravitz şi Katy Perry vor cânta la Super Bowl 2015

Lenny Kravitz va participa alături de cântăreaţa pop Katy Perry la tradiţionalul spectacol organizat în pauza finalei campionatului de fotbal american din 2015 – Super Bowl – care va avea loc pe 1 februarie în oraşul Glendale din statul american Arizona, a anunţat artista americană.

Lenny Kravitz - Katy Perry

Lenny Kravitz, în vârstă de 50 de ani, va urca pe scenă alături de Katy Perry, care a fost aleasă de Liga naţională de fotbal american (NFL) şi de difuzorii galei Super Bowl, în noiembrie, pentru a cânta în timpul pauzei dintre cele două reprize ale finalei, informează AFP.

Mult aşteptatul spectacol organizat în fiecare an în pauza finalei NFL a fost asigurat anul trecut de cântăreţul Bruno Mars şi de grupul rock Red Hot Chili Peppers. Show-ul a fost vizionat de un număr record de 111,5 milioane de telespectatori în Statele Unite ale Americii.

Industria muzicală consideră gala Super Bowl una dintre cele mai bune modalităţi de promovare, artiştii aşteptându-se la creşteri ale vânzărilor de discuri în urma concertelor din pauza evenimentului sportiv. Super Bowl este folosită adeseori ca o oportunitate de a anunţa lansarea de noi albume şi turnee.

Artişti celebri, precum Beyonce, Madonna, The Who, Bruce Springsteen, Prince, The Rolling Stones, Paul McCartney, Sting şi Michael Jackson au participat în trecut la gala Super Bowl.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.