Românii din Constanţa, Suceava, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara se vor putea bucura în luna aprilie de un spectacol unic! Compania Naţională de Dansuri a Irlandei va prezenta spectacolul Rhythm Of The Dance în şapte oraşe din România, în perioada 24-30 aprilie 2015!
Spectacolul ce ţine aproximativ două ore este o incursiune în lumea dansurilor tradiţionale celtice, un poem epic, ce descrie călătoria celţilor de-a lungul timpului, un liant ce uneşte vechea artă celtică şi arta contemporană cu cele mai moderne tehnici şi efecte speciale.
Programul turneului este următorul:
24 aprilie – Constanţa – Casa de Cultură a Sindicatelor
25 aprilie – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor
26 aprilie – Iaşi – Casa de Cultură a Studenţilor
27 aprilie – Bucureşti – Teatrul Naţional Bucureşti
28 aprilie – Braşov – Sala Patria
29 aprilie – Cluj – Casa de Cultură a Studenţilor
30 aprilie – Timişoara – Opera Română
Biletele se găsesc în reţeaua BILETOO, la magazinele Flanco şi în Librăriile Librarium. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe: www.BILETOO.ro!
