Rhythm of the dance vor susţine un turneu în România

Românii din Constanţa, Suceava, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara se vor putea bucura în luna aprilie de un spectacol unic! Compania Naţională de Dansuri a Irlandei va prezenta spectacolul Rhythm Of The Dance în şapte oraşe din România, în perioada 24-30 aprilie 2015!

Rhythm of the dance

Rhythm Of The Dance este genul de spectacol pe care trebuie să-l vezi cel puţin o dată în viaţă. 5 milioane de persoane din peste 50 de ţări se pot lăuda că l-au văzut deja, povestea celţilor şi a druizilor îmbinând perfect arta dansului, maestria şi imaginaţia cu talentul dansatorilor şi cele mai performante tehnici de sunet şi lumină!

Spectacolul ce ţine aproximativ două ore este o incursiune în lumea dansurilor tradiţionale celtice, un poem epic, ce descrie călătoria celţilor de-a lungul timpului, un liant ce uneşte vechea artă celtică şi arta contemporană cu cele mai moderne tehnici şi efecte speciale.

Programul turneului este următorul:
24 aprilie – Constanţa – Casa de Cultură a Sindicatelor
25 aprilie – Suceava – Casa de Cultură a Sindicatelor
26 aprilie – Iaşi – Casa de Cultură a Studenţilor
27 aprilie – Bucureşti – Teatrul Naţional Bucureşti
28 aprilie – Braşov – Sala Patria
29 aprilie – Cluj – Casa de Cultură a Studenţilor
30 aprilie – Timişoara – Opera Română

Biletele se găsesc în reţeaua BILETOO, la magazinele Flanco şi în Librăriile Librarium. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe: www.BILETOO.ro!

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here