marți, aprilie 14, 2026
AcasăARTIȘTI ROMÂNIShift a lansat videoclipul piesei „TBC“, în care apare şi Alexandra Stan

Shift a lansat videoclipul piesei „TBC“, în care apare şi Alexandra Stan

Încă din luna noiembrie, Shift şi-a anunţat fanii că lucrează la primul lui album, pe care intenţionează să îl finalizeze în acest an şi care include şi o serie de piese dedicate playlist-urilor de club.

Shift

Prima dintre ele este chiar “TBC”, care se lansează cu tot cu un videoclip spectaculos, de stare, menit să ne trezească toate simţurile. Regia este semnată de Anton San de care, pe Shift, îl leagă o veche prietenie. “TBC” este prescurtarea de la “Ţâţe, Buci, Coregrafie” şi reuneşte mai mulţi artişti din lumea muzicală, de la producători, fotografi, DJ, asistente tv, până la cântăreţe internaţionale de top, pe care Shift le-a considerat cele mai sexy.

Legat de noul lui single atât de îndrăzneţ, artistul mărturiseşte: “În sfârşit, am făcut o nebunie de-a mea, de la cap la coadă, exact aşa cum am gândit-o din primul moment şi mă bucur că prietenii mei m-au susţinut şi au crezut în ea. Pe o parte dintre ei îi vedeţi chiar în clip.”

Dacă Loredana Chivu şi cele două dansatoare sunt în centrul atenţiei până spre finalul videoclipului, surpriza vine în momentul în care îşi fac apariţia Alexandra Stan şi Lariss. „Shift e din “familie”, aşa că, în momentul când m-a sunat să apar şi eu în clipul lui alături de Lariss, am zis “Da” pe loc”, declară Alexandra Stan.

Lariss, la rândul ei, mărturiseşte: „Am ascultat piesa “TBC” în toate fazele ei, pentru că e compusă de Shift în studio la noi, la “Midiots”, aşa că faptul că sunt în videoclipul lui alături de prietenii noştri a venit ca ceva firesc”.

“TBC” a intrat deja în playlist-uri în cluburile din ţară şi este cerută de DJ-ii din străinătate care pun muzică la cluburile româneşti din Europa, Shift pregătindu-se pentru cântările pe care la va avea în această vară publicului românesc din străinătate.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.