Alex Velea îşi surprinde din nou fanii şi lansează parodia „Bani pe tine“, care este interpretată alături de comediantul Micutzu, cunoscut pentru show-urile sale de stand up comedy.
Noua melodie a fost produsă în studiourile Golden Boy Society, lansată alături de casa de discuri Cat Music şi beneficiază de un videoclip regizat de Richard şi Claudiu Stan.
„Colaborarea cu Alex Velea a fost excelentă. Totul a mers rapid, probabil pentru că ne-a plăcut tuturor foarte mult proiectul“, a spus Micutzu.

