Smiley se află printre artiștii din line-up-ul Europa FM – „Live pe Plajă”, cel mai mare concert al verii de pe litoralul românesc, ajuns la cea de-a cincea ediție. El și-a anunțat prezența la spectaculosul concert „Live pe Plajă, în direct, în emisiunea „Deșteptarea”, de la Europa FM.
Vor fi 3 zile în care, pe scena „Live pe Plajă” – una dintre cele mai mari și mai impresionante scene construite vreodată în România – se vor succeda cei mai iubiți și mai apreciați artiști români. Line-up-ul complet al evenimentului de pe plaja dintre Venus și Saturn urmează a fi anunțat în curând de către organizatori.
Anul trecut, Europa FM -„Live pe Plajă” și-a bătut propriile recorduri: conform estimărilor poliției locale, peste 100 de mii de români au venit pe plaja dintre Venus și Saturn.
În 2016, organizatorii estimează un număr triplu de spectatori: 300 de mii de români sunt așteptați la Europa FM – „Live pe Plajă”, un mega-maraton de trei zile, în care magia muzicii va pune stăpânire absolută pe litoral!

