Iubirea îi inspiră pe toţi, iar Mira nu face excepţie. Tânăra artistă lansează piesa „Uit de tine”, în povestea căreia ne putem regăsi cu toţii.
Videoclipul regizat de SAN este unul foarte fresh şi, aşa cum spune Mira, surprinde cele două planuri ale poveştii piesei: „Îi mulţumesc lui SAN pentru că m-a ajutat să conturez şi mai bine întreaga poveste a piesei, care se desfăşoară pe două planuri, atunci când suntem împreună şi atunci când suntem despărţiţi, dar tot cu el în minte şi în inimă.” La rândul lui, regizorul clipului adaugă: „Am filmat în mai multe locuri, inclusiv într-o staţie de autobuz sau pe o plajă, astfel încât să putem surprinde şi la nivel vizual cele două planuri ale poveştii. Ideea pe care am mers e oarecum universală: personajul se îmbăta cu amintiri dintr-o relaţie trecută şi refuza sau nu se poate concentra pe prezent”.

