Destinul personajelor interpretate de Alexia şi Dima evoluează spre „O nouă viață”, cu tot ceea ce aduce procesul de maturizare. Aceştia devin părinţi în prima telenovelă muzicală românească, care va fi difuzată în curând, Acasă, însă traumele din trecut le afectează povestea de dragoste şi implicit căsnicia, care nu are un final tocmai fericit.
La prima vedere, Dima pare un tip zăpăcit şi superficial, un artist care visează la o carieră muzicală de succes. Se află mereu în căutarea unei noi cuceriri, nu o poate uita pe Monica. „In momentul în care află că este tată, el încearcă să o recucerească pe Monica doar pentru că el crede cu tărie că un copil trebuie să crească alături de ambii parinti”, spune Dima.
