
Peste 500.000 de participanți, producții artistice de milioane de euro, amintiri de neuitat
Cu peste 100,000 de participanți în fiecare zi și un vârf de 155,000 în ziua de sâmbătă, festivalul Beach, Please! confirmă încă o dată statutul de cel mai mare festival din Europa și cel mai mare festival de hip-hop din lume.
„Beach, Please! nu mai e doar un festival – e un fenomen cultural care pornește din România și face valuri în toată lumea. Suntem mândri că am demonstrat, din nou, că o echipă tânără și ambițioasă poate pune România pe harta marilor evenimente internaționale. Misiunea noastră rămâne aceeași: să oferim generației noastre un spațiu sigur, foarte bine organizat și conectat la tot ce înseamnă muzica și cultura momentului,” a spus Selly (Andrei Șelaru), co-fondator Beach, Please!
Ediția din acest an a fost marcată de o serie de apariții legendare. A$AP Rocky, unul dintre cei mai așteptați artiști ai line-up-ului, a inclus un elicopterul în show-ul său – o apariție spectaculoasă pe care a mai repetat-o doar o dată, cu o zi înainte, în Polonia. Artistul a transmis pe scenă că este cel mai tare concert la care a participat în ultimii ani, un moment de referință atât pentru el, cât și pentru fanii săi. Și Yeat a uimit publicul cu o producție specială, în care scena a fost literalmente în flăcări, iar Lil Baby a adus cele mai multe efecte speciale de până acum în istoria festivalului. 21 Savage a reunit unul dintre cele mai mari și mai energice publicuri, confirmând încă o dată legătura profundă dintre artist și comunitatea Beach, Please!, iar feedback-ul venit din partea fanilor a fost copleșitor. Ken Carson a fost sursa unui vibe absolut exploziv – cu moshpit-uri imense și intense și o conexiune totală cu publicul, a făcut ca tot litoralul să vibreze în timpul concertului său. Young Thug a transmis un mesaj de apreciere fluturând steagul României pe scenă, spre entuziasmul tuturor celor prezenți.
Au existat și momente cu încărcătură emoțională și mesaje puternice care au mișcat publicul. Ferg a transmis un mesaj de susținere și grijă pentru participanți, încurajându-i să vorbească dacă nu se simt în siguranță, A$AP Rocky a avut un discurs antirasism care a fost aplaudat îndelung, iar INNA a îndemnat publicul să nu consume droguri pentru că doar așa îți poți urma visul. Smiley, Velea și Connect-R au îndemnat participanții să transmisă mesaje de liniștire pentru părinții îngrijorați care îi așteaptă acasă și astfel mulțimea a strigat în cor. ”Mamă, te iubesc!” A fost unul dintre cele mai emoționante momente ale ediției.
La Familia, una dintre primele trupe de hip-hop din România, a urcat pe scenă într-un moment cu totul special. Deși se apropie de 30 de ani de activitate, Sișu și Puya au arătat că sunt la fel de iubiți de noile generații ca și de fanii lor de-o viață. Pe aceeași scenă au strălucit și alți artiști români care definesc noul val de trap, hip-hop și pop: Rava, Ian, Luca WTS, Erika Isac și Rareș au fost primiți cu entuziasm și au demonstrat că viitorul sună bine.
Impactul economic al festivalului a fost semnificativ: peste 70 de milioane de euro generați în economie, o cifră care reflectă dezvoltarea accelerată a zonei Costinești și a litoralului românesc. În festival, pe parcursul celor 5 zile, participanții au cheltuit 11 milioane de euro.
Entuziasmul pentru ediția viitoare este deja vizibil – în primele zile de presale s-au vândut peste 50.000 de bilete pentru Beach, Please! 2026, iar organizatorii au ofertat deja artiști internaționali de mare anvergură și speră să poată anunța foarte curând primul headliner.
Siguranța participanților a fost cea mai mare prioritate a organizatorilor și, cu sprijinul autrorităților, au luat măsuri foarte stricte pentru ca toți participanții să se bucure de experiență în cele mai bune condiții.
În zona de trafic au fost aduse îmbunătățiri masive: dacă timpul mediu petrecut între festival și Constanța este de 45 de minute în perioada în care festivalul nu are loc, acum timpul a ajuns la 90 de minute, absolut rezonabil luând în considerare numărul imens de persoane care se deplasează în aceste zile între stațiuni. Meritul pentru lucru este al Poliției Rutiere, dar și am organizatorilor care au investit în infrastructură, în drumuri, în asfaltări.
Ca în fiecare an, au existat și controverse legate de stilurile muzicale promovate sau de artiștii invitați, dar organizatorii român fideli misiunii lor: să ofere o platformă autentică pentru noile generații, pentru vocile care definesc prezentul și viitorul muzicii urbane. Beach, Please! nu este despre conformism, ci despre libertate creativă, diversitate și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Festivalul este un spațiu în care fiecare artist poate să se exprime liber, iar fiecare participant își poate găsi tribul.
Ziua 0 a festivalului (miercuri) a început cu o energie explozivă, o emoție greu de descris și un moment simbolic: când a început accesul, mii de participanți au intrat alergând, cu sufletul plin de nerăbdare, pe teritoriul libertății lor – festivalul preferat al unei întregi generații.
Surprizele nu au întârziat să apară. Deși era programat oficial pentru Ziua 1, Swae Lee, superstar american, nominalizat la Grammy și Emmy, a avut o apariție surpriză pe scena Essence. A cântat alături de artiștii români prezenți în lineup-ul de miercuri, precum Albert NBN și Azteca, și a fost întâmpinat cu un entuziasm incredibil de publicul prezent.
Swae Lee nu s-a oprit aici: a explorat festivalul, condus de Selly, ca un adevărat fan – a mâncat înghețată, a băut shoturi, a testat activările de brand și activitățile din zonă, a intrat pe terenul de baschet și chiar a înscris un coș. Practic, a experimentat tot ce înseamnă Beach, Please! și a aprobat fiecare moment: “It’s super fun! Love the vibe here,” a transmis el. A fost o reconfirmare că festivalul oferă nu doar concerte, ci o experiență completă.
Un alt moment neașteptat a fost apariția lui Young Thug, care a urcat și el pe scenă în fața unui public în delir. Artiștii internaționali au vrut să trăiască din plin atmosfera Beach, Please! și au ales să se alăture fanilor chiar din Ziua 0.
Unul din momentele serii a fost întâlnirea spontană dintre Swae Lee și Selly, co-fondatorul festivalului. Cei doi s-au îmbrățișat pe scenă, iar apoi Selly i-a făcut turul festivalului. Artistul s-a declarat impresionat de vibe-ul litoralului românesc și de energia publicului.
Pentru fanii genului, apariția lui Swae Lee reprezintă un moment de referință pentru scena trap și hip-hop. Artistul a devenit cunoscut ca jumătate a duo-ului Rae Sremmurd, alături de fratele său Slim Jxmmi, și a dominat topurile Billboard cu piese care au scris istorie precum Sunflower, Unforgettable sau Black Beatles.
Printre artiștii care au încins atmosfera miercuri se numără și Shift, rareș, Johnny Romano, Rava, Noua Unspe, și Albert NBN, fiecare fiind primit cu aplauze și țipete de bucurie din public.
Ziua 1 la Beach, Please! 2025 s-a ridicat la înălțimea așteptărilor: artificii spectaculoase, un moment special cu Young Thug fluturând steagul României, și un show electrizant susținut de Yeat – artistul cu origini românești. Swae Lee a revenit pe Main Stage după apariția-surpriză din Ziua 0, iar artiștii români și-au reîntâlnit publicul cu seturi intense și multă emoție.
Ziua 2 la Beach, Please! a fost pur și simplu next level. 21 Savage, Rick Ross și Lil Tjay au făcut spectacole incendiare, iar vibe-ul a rămas la cote maxime cu show-ul legendar La Familia – trupă care se pregătește să aniverseze 30 de ani de muzică. Fetele au fost la înălțime, Erika Isac a aprins scena, iar Alina Eremia și Mira au avut apariții surpriză și au electrizat festivalierii. Energia din public a fost greu de descris în cuvinte. Pentru ediția din 2026 s-au vândut deja peste 40.000 de bilete în primele 24 de ore.
21 Savage este un rapper britanico-american multiplu premiat Grammy, cunoscut pentru stilul său dur, versurile autobiografice și colaborările cu artiști de top precum Drake și Post Malone.
Rick Ross este un rapper și antreprenor, fondatorul casei de discuri Maybach Music Group. Este recunoscut pentru vocea sa distinctivă și impactul major în hip-hop-ul din ultimii 20 de ani.
Lil Tjay este un rapper și cântăreț american din New York, cunoscut pentru stilul său melodic emo-rap și pentru hituri precum F.N și Calling My Phone, care l-au propulsat rapid în topurile muzicale internaționale.
Un număr impresionant de oameni au pășit în universul Beach, Please! în ziua a treia a festivalului: 155.000! S-a creat un val de energie, emoție și entuziasm, a fost o noapte electrizantă.

Superstarul internațional A$AP Rocky a făcut un show incendiar, a adus și un elicopter pe care l-a folosit în momentul său. Răbdarea fanilor a fost răsplătită: Deși a urcat pe scenă cu câteva ore întârziere, fanii au fost în extaz când a apărut! Ar fi așteptat și până la răsărit doar ca să-l vadă.
Lil Baby a avut un moment savuros în culise, unde a gătit în cortul artiștilor înainte să urce pe main stage și să cucerească publicul cu un performance memorabil. Lil Pump și Lil Tecca au întreținut atmosfera cu aceeași intensitate, ținând fanii în priză până târziu în noapte.
La scena Essence, Deliric a fost întâmpinat cu energie pură și aplauze – iar momentul-surpriză al serii a fost live-ul în premieră cu Inna, o colaborare neașteptată care a ridicat vibe-ul la maximum. Seara a fost completată de show-urile pline de ritm și atitudine ale lui Aour, Badd G, Oscar și Candyboii.
Limbajul licentios al unor piese din playlisturile artistilor – poziția oficială a organizatorilor
„Festivalul Beach, Please! a fost creat ca un spațiu de libertate artistică, unde fiecare generație își poate regăsi vocea, ritmul și energia. Platforma noastră este dedicată în special culturii urbane și sunetelor care definesc prezentul – iar trap-ul este, fără îndoială, una dintre cele mai relevante expresii muzicale ale momentului.
Înțelegem că unele versuri pot stârni controverse sau pot părea greu de digerat pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest gen. Dar tocmai în această libertate de exprimare – uneori dură, directă, viscerală – stă autenticitatea acestui curent. Nu ne propunem să fim pe placul tuturor. Beach, Please! nu este un festival universal, ci unul dedicat unui public care rezonează cu această energie, cu acest limbaj și cu artiștii care îl reprezintă.
Fiecare artist care urcă pe scena noastră este acolo pentru că publicul îl dorește – iar cifrele de pe Spotify, YouTube și din vânzările noastre de bilete vorbesc de la sine. A fi parte din Beach, Please! înseamnă să înțelegi cultura care a crescut organic în jurul acestor sunete – să o accepți în toată complexitatea și contradicțiile ei.
Misiunea noastră nu este să cenzurăm actul artistic, ci să oferim o platformă sigură, bine organizată și relevantă cultural pentru cei care aleg această experiență. Și da – asta e identitatea noastră, fără filtre. Ne asumăm nisa în care activăm și comunitatea care ne-a adus unde suntem: cel mai mare festival de muzică urbană din Europa.
În ceea ce ne privește pe noi, toți cei din organizare, suntem mândri că suntem români și că, prin intermediul festivalului nostru, zeci de mii de turiști străini vin în România.”
Pe pagina oficiala de youtube „BEACH, PLEASE! Festival” puteți urmări înregistrări video ale multor reprezentații de la festival.
Biletele pentru editia 2026 au fost puse in vanzare, iar prin ofertele speciale de pre-sale, unde pretul a inceput de la 449 lei, s-au vandut, pana in ultima zi a festivalului (duminica, 13 iunie 2025) peste 50 de mii de bilete.
Urmareste aici ofertele de bilete pentru Beach, Please! Festival 2026
