Muzica instrumentală, chiar și atunci când nu conține niciun cuvânt, poate declanșa în creier procese asemănătoare celor generate de o poveste spusă cu voce tare. Aceasta este concluzia unui nou studiu realizat de cercetători de la Princeton University și publicat pe 18 august 2026 în revista Nature Communications. Cercetarea arată că muzica nu este procesată doar ca o succesiune de sunete, ci poate determina ascultătorii să construiască mental scenarii, personaje și povești, iar aceste reprezentări pot fi surprinzător de asemănătoare între persoane diferite.
Studiul, intitulat „Music Evokes Shared Neural Representations of Imagined Narratives Across Sensory Modalities”, aduce o perspectivă nouă asupra modului în care creierul atribuie sens muzicii. Rezultatele sugerează că, atunci când oamenii ascultă aceeași piesă instrumentală, nu doar că au reacții emoționale, ci pot construi reprezentări mentale comune, chiar dacă muzica nu oferă explicit informații despre o poveste.
Cum a fost realizat experimentul
Cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, cunoscută sub abrevierea fMRI, pentru a urmări activitatea cerebrală a participanților. Aceștia au ascultat 10 piese instrumentale necunoscute și 10 povești rostite, în două sesiuni diferite. După fiecare fragment, participanții au descris ceea ce își imaginaseră în timp ce ascultau.
Unul dintre cele mai interesante rezultate a fost că reacțiile participanților la muzică nu au fost complet individuale. Pentru fiecare fragment muzical, în medie, 71% dintre participanți au prezentat elemente comune în povestea pe care au imaginat-o. Cu alte cuvinte, aceeași piesă instrumentală putea conduce persoane diferite către reprezentări narative care se suprapuneau într-o măsură semnificativă.
Rezultatul este important deoarece contrazice parțial ideea că muzica instrumentală ar fi un stimul pur abstract, al cărui sens este construit exclusiv și complet diferit de fiecare ascultător. Cercetarea indică existența unor mecanisme prin care anumite caracteristici muzicale pot orienta imaginația mai multor persoane într-o direcție similară.
Muzica și poveștile ajung în zone cerebrale comune
Analiza imaginilor cerebrale a oferit o explicație pentru aceste asemănări. Atunci când muzica și poveștile rostite determinau apariția unor scenarii mentale similare, cercetătorii au identificat tipare de activitate asemănătoare în regiuni cerebrale comune.
Activitatea nu s-a limitat la zonele auditive, care procesează sunetele. Au fost implicate și regiuni asociate cu rețeaua modului implicit, cunoscută în literatura de specialitate drept default mode network (DMN). Această rețea cerebrală este implicată în procese precum memoria, imaginația, construirea sensului, gândirea despre sine și alți oameni, precum și în simularea unor situații și evenimente.
Cercetările anterioare asupra DMN au arătat că această rețea nu trebuie privită doar ca un sistem care devine activ atunci când mintea „nu face nimic”. Ea poate integra informații venite din exterior cu experiențele și cunoștințele deja existente pentru a construi modele coerente ale unei situații. Tocmai acest mecanism poate explica de ce o succesiune de sunete poate deveni, în mintea ascultătorului, o adevărată scenă imaginară.
De ce aceeași muzică poate genera imagini mentale asemănătoare
Mecanismul nu înseamnă că toți oamenii își imaginează exact aceeași poveste atunci când aud o melodie. Studiul nu demonstrează existența unei „povești universale” ascunse în muzică. Mai degrabă, rezultatele arată că muzica poate furniza suficiente indicii pentru ca mai mulți ascultători să construiască reprezentări care au elemente comune.
Ritmul, dinamica, structura, tensiunea și rezolvarea muzicală pot influența așteptările și pot orienta atenția. Aceste elemente sunt apoi combinate cu memoria și experiența personală pentru a produce o reprezentare mentală.
Cercetări anterioare ale echipei de la Princeton au arătat deja că muzica are o structură temporală pe care creierul o poate reprezenta în regiuni de ordin superior, inclusiv în zone asociate rețelei modului implicit.
În plus, alte studii au indicat că muzica preferată poate modifica legăturile funcționale dintre zonele auditive și hipocamp, o regiune importantă pentru memorie. Aceste rezultate oferă un context mai larg pentru noua cercetare, fără a demonstra însă că orice muzică produce automat aceleași efecte asupra tuturor persoanelor.
Ce înseamnă descoperirea pentru înțelegerea creierului
Elizabeth Margulis, profesoară de muzică la Princeton și coordonatoarea cercetării, susține că rezultatele evidențiază o dimensiune mai puțin vizibilă a experienței muzicale: procesul concret prin care ascultătorul atribuie sens sunetelor.
Din această perspectivă, creierul nu așteaptă ca muzica să transmită explicit o informație pentru a începe să construiască o interpretare. El combină ceea ce aude cu memoria, emoțiile și procesele de imaginație, transformând un stimul acustic într-o experiență mentală complexă.
Cercetătorii consideră că rezultatele pot contribui și la înțelegerea gândirii spontane, adică a momentelor în care mintea începe să genereze amintiri, imagini sau scenarii fără ca persoana să urmărească în mod deliberat o anumită sarcină.
Posibile implicații pentru sănătatea mintală
Studiul nu demonstrează că muzica poate trata depresia sau anxietatea și nu oferă, în acest moment, o recomandare medicală. Cercetătorii indică însă o posibilă direcție pentru cercetări viitoare.
Margulis a sugerat că înțelegerea mecanismelor prin care creierul generează și menține scenarii mentale ar putea fi relevantă pentru afecțiuni în care apar tipare de gândire repetitive, inclusiv depresia și anxietatea. Ideea este încă una de cercetare, nu un tratament validat.
Prin urmare, cea mai importantă concluzie a studiului nu este că muzica „vindecă” creierul, ci că ea poate activa mecanisme cognitive mult mai complexe decât simpla procesare a sunetului.
Noua cercetare de la Princeton arată că muzica instrumentală poate deveni, pentru creier, un punct de plecare pentru construirea unei narațiuni. Iar faptul că persoane diferite pot ajunge la reprezentări mentale parțial comune sugerează că muzica are o capacitate de a organiza imaginația și de a construi sens care depășește granițele limbajului.
Studiul publicat în Nature Communications oferă astfel o nouă piesă în puzzle-ul modului în care creierul transformă sunetele în experiențe, amintiri și povești.
