ALE canta despre dragoste și libertate in single-ul „Spune Tu”

ALE lansează „Spune tu”, un single despre dragoste și libertate, compus de către artistă alături de Maze Andrew. „Spune tu” este o afirmație pozitivă care îți amintește să te bucuri de tot ceea ce trăiești pentru că fericirea provine de fapt din lucruri simple și mai ales din dragoste. Videoclipul o prezintă pe ALE care se transpune în mai multe personaje, inspirată de o iubire adolescentină, timidă, dar arzătoare.

„Mi-e dragă tare piesa asta. La început nu m-am gândit care este «publicul țintă», dar după câteva play-uri, mi-am dat seama că este un rezumat foarte drăguț al poveștilor de dragoste dintre adolescenți”, spune ALE.

Semifinalistă la Vocea României din ediția anului 2015, Alexandra Mitroi (ALE) a făcut primii pași spre o carieră muzicală când avea 16 ani. Vocea ei a fost descoperită întâmplător de către doamna ei dirigintă care a rugat-o să cânte o doină. De-a lungul timpului a lansat piese precum „Kiss Me” (feat. Geo da Silva, DJ Gabro și Mr Sax), „Uită” și „Inside Story” (alături de Sean Norvis). În prezent, scrie și compune și are propriul band alături de care cântă.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here