luni, aprilie 27, 2026
AcasăARTIȘTI ROMÂNIAmna a lansat videoclipul melodiei „Îţi promit“

Amna a lansat videoclipul melodiei „Îţi promit“

Amna a lansat „Îţi promit”, primul clip în care apare fiul ei de 3 ani, David, dedicat familiilor, legăturii dincolo de cuvinte dintre mame şi copiii lor, un single ca o declaraţie de dragoste.

Amna si David

Artista îşi aminteşte exact momentul plin de inspiraţie în care a compus piesa: „Era una din zilele acelea în care nu apuci nici măcar să îţi bei cafeaua, o zi nebună cu multă agitaţie.Ţin minte că alergam după David prin casă încercând să îl îmbrac să plecăm spre o emisiune şi am început să cânt refrenul piesei cu tot cu o parte din versuri”.

„Îţi promit” dezvăluie puţin din sufletul Amnei, pe acorduri sensibile de vioară: „Ni l-am dorit foarte mult pe David şi s-a lăsat aşteptat ceva vreme astfel ca momentul în care a apărut în viaţa noastră a fost de o fericire supremă. Este o binecuvântare. Îmi amintesc şi acum primele momente de când l-am născut. Ştiu că l-am luat în braţe şi l-am sărutat. Îţi promit este despre aceste momente preţioase”.

Amna încearcă zilnic să îl înveţe pe fiul ei valoarea unei promisiuni: „David îmi dă tot felul de replici amuzante aşa că nu vreau grăbesc nicio etapă a celei mai frumoase perioade din viaţa lui: „copilăria”. Artista crede în promisiunile din generaţie în generaţie şi îşi aminteşte discuţiile foarte profunde cu mama ei, cel mai mare susţinător: „Mama avea tot timpul planuri măreţe pentru mine, ca orice mamă. Ea ştia încă de când eram micuţă că voi cânta. Este incredibil câtă încredere şi răbdare a putut avea. Doar o mamă poate să fie atât de încrezătoare în forţele propriului copil”, povesteşte Amna.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.