Ana Munteanu a lansat videoclipul melodiei „Unde te duci?“

Ana Munteanu, câştigătoarea din anul 2017 al show-ului „Vocea României“ şi interpreta rolului principal din musical-ul românesc „Mamma Mia“, lansează al doilea single din carieră, „Unde te duci?“, o mărturisire sinceră despre viaţa de artist şi despre importanţa muzicii.

ana munteanu unde te duci

„«Unde te duci?» este despre nevoia noastră, a artiştilor, de refugiu şi, uneori, de singurătate. Prin muzică îmi exprim cel mai bine sentimentele şi tot muzica este cea care mă ajută să mă descopăr şi să trec peste momentele dificile. Îmi place să cred că îmi cânt sufletul. «Unde te duci?» este declaraţia mea de iubire pentru muzică“, a spus tânăra artistă.

Piesa este compusă de Smiley împreună cu Şerban Cazan, Radu Alexandru şi Pascu Cristian, în studiourile HaHaHa Production şi este o producţie MediaPro Music.

„A fost un moment magic pentru mine când Smiley a început să fredoneze linia piesei. Ce a urmat a fost efectiv de poveste. Am stat cu toţii până la trei dimineaţa şi am terminat piesa. Îi mulţumesc lui Smiley pentru dăruire, pentru sfaturi şi pentru tot ceea ce a făcut pentru mine! E prima dată când particip efectiv atât la realizarea unei melodii, cât şi la realizarea unui clip şi mărturisesc că a fost ceva incredibil de frumos, un vibe atât de bun şi plin de inspiraţie“, a încheiat Ana Munteanu.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here