Consumul de zahăr este recomandat cu măsură. Însă toamna aceasta nu există restricţii în meniul Acadelia: cel mai aşteptat show al Deliei de la Sala Palatului, din 14, 15 şi 16 noiembrie, va conține suficiente urme de ironie, dulceață de zmeură și niște sâmburi de adevăr, astfel încât acadelele să devină o experienţă memorabilă. Chiar înainte de seria spectacolelor Acadelia, artista lansează şi o piesă nouă, compusă de ea, care se încadrează în acelaşi concept: „ACADELE”.
Clipul piesei „Acadele” este doar un scurt preview din ceea se va întâmpla la spectacolele din luna noiembrie de la Sala Palatului. Așadar, pentru cei care doresc să vadă un show dulce și colorat, Acadelia este cea mai potrivită alegere.
Spectacolul Acadelia din 16 noiembrie este deja sold out, astfel că cei care nu vor să rateze cel mai curajos show al toamnei mai pot achiziţiona bilete pentru concertele din 14 şi 15 noiembrie.

