Feli, una dintre cele mai surprinzătoare artiste din România, a lansat o nouă melodie, „Cântă“, o colaborare cu Guess Who. Piesa vorbeşte despre încredere, susţinere şi motivaţie.
„Eu, la un moment dat în viaţă, am fost nevoită să-mi fiu propriul psiholog. Într-o lume în care mulţi ne transformăm în roboţi, nu ne mai dăm voie să simţim, vedem de multe ori partea goală a paharului, muzica mereu m-a pus pe picioare. Mi-am urmat inima şi visul cu răbdare. Muzica, aşa cum am spus-o în repetate rânduri, vindecă! Şi pe mine, şi pe tine, şi întreg globul pământesc. Îi mulţumesc lui Guess Who pentru prietenie, autenticitate şi pentru mesajul lui care a completat perfect «Cântă». De la prima ascultare a instrumentalului, am ştiut că trebuie să fie Guess Who cel cu care voi împărţi piesa“, a spus Feli.
„Cu Feli mă ştiu de mult timp şi o apreciez. E super talentată, e cea mai tare. Mă bucur foarte mult că am scris piesa asta împreună“, a adăugat Guess Who.
Piesa „Cântă“ se regăseşte pe albumul „Eu sunt Feli“ şi a fost compusă de Feli împreună cu Guess Who, Şerban Cazan, Florin Boka şi Constantin Bodea, în studiourile HaHaHa Production, şi lansată în coproducţie cu Cat Music. Videoclipul este regizat de Ionuţ Trandafir.
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music.
E-mail: [email protected]