Florian Rus si Sabrina Stoica au lansat piesa „Daca ne ranim”

Să zici stop este un act de curaj într-o lume în care mulți dintre noi suntem, poate, într-o relație toxică. Piesa „Dacă ne rănim”, o colaborare între Sabrina Stoica și Florian Rus, este ecoul generațiilor moderne, a celor „care au zis stop cu lacrimi în ochi și au făcut un pas înainte știind că așa e mai bine.”

„<<Dacă ne rănim>> vorbește despre un moment al relației greu de asumat. Momentul în care realizezi că vorbele și gesturile într-o relație se transformă în arme în loc de instrumente ale iubirii.” spune Florian Rus.

Compusă de Sabrina Stoica, Amedeo și Florian Rus, alături de producătorii Ștefan Ionita și Mario Morar, piesa devine un manifest pentru tinerii de azi. În lumea noastră agitată, „Dacă ne rănim”, ne învață ca uneori, pentru a ne descoperi și iubi cu adevărat, trebuie să avem curajul să renunțăm. Este un imn pentru cei ce învață să își definească limitele și să nu mai tolereze cuvinte care îi rănesc.

„E o poveste trăită cel puțin o dată în viață și cred că multă lume o să se regăsească în versurile piesei.” adaugă Sabrina Stoica.

Videoclipul este regizat de Alin Alib, unde actorii Radu Ștefan Theodor, împreună cu Azaleea Necula te poartă prin labirintul relației toxice. <<Dacă ne rănim>> este „momentul constientizării că ori ceva trebuie să se repare între cei doi oameni, ori că ei nu mai au resurse pentru a continua și trebuie, deci, să o ia pe drumuri separate.” spune Florian Rus, care mai adaugă: „Mă bucur că pot spune povestea asta alături de Sabrina și sper să ajute pe cineva care se află într-un astfel de moment.”

Sabrina Stoica x florianrus – Daca ne ranim (versuri)

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.