Free Deejays lansează single-ul “El amor es un party”, o poveste plină de savoare şi pasiune care recrează, în detaliu, o zi inspirată din viaţa cubanezilor.
„După multe zile de dezbateri, împreună cu Dan Petcan, regizorul videoclipului, au urmat trei zile de lucru intens, într-o clădire părăsită. La filmări a participat şi tatăl lui Rareş, Kenny Cornel Varniote, cel care a pictat pereţii şi geamul cu imaginea lui Che Guevara, apoi o întreagă echipă de oameni a cărat şi aranjat, timp de două zile, recuzita adusă din Buftea“, a spus Bogdan Taşcău.