Graffiti lansează prima piesă spre sufletele a trei generații – „Oameni”

graffiti
graffiti

Sunt tineri. Pentru unii dintre noi, enervant de tineri. Pentru alții, poate enervant de talentați. Și sunt și frumoși, așa cum mulți dintre noi doar visăm că am fost la vârsta lor.
Într-o societate care își măsoară valorile cu instrumente de marketing false, spoite doar în culori care să atragă atenția, Trupa Graffiti “aterizează” în spațiul muzical românesc de pe o altă planetă.

Și nu, Theea și Robert nu sunt extratereștrii. Sunt doar foarte sinceri. Talentul lor este sincer. Mesajul lor este foarte sincer. Într-adevăr, este șocant să vezi atâta sinceritate ce încearcă să spargă granițele mediocrității cosmetizate de „specialiști” în manipulare spirituală. Să ai curaj să te lansezi astăzi cu o creație de acum aproape 50 de ani, este cel mai complex exercițiu de sinceritate și o garanție a perspectivei lor, nu doar artistice.

Prima piesă aruncată în spatiu de Trupa Graffiti este „Oameni”. Ascultând-o vom redeveni, ne vom întoarce acolo de unde nu știam că putem fi și altfel decât oameni. Este un prim pas și pentru noi toți, cei care am uitat să fim, preocupați fiind doar de obsesia de a fi într-un fel sau altul.

„Este greu să fii pe placul tuturor, de aceea am ales să cântăm ceea ce simțim și ceea ce ne place cu adevărat. Dorim să ne exprimăm liber, pentru bucuria noastră și a celor care ne plac așa cum suntem. De aceea putem trece de la o extremă muzicală la alta fără să ținem neapărat cont de tranding”, au spus cei doi membri ai trupei Graffiti.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here