La doar 16 ani, Sabrina își face debutul în industria muzicală cu piesa “Fluturi”

O apariție fresh pe piața muzicală din România, Sabrina lansează single-ul
“Fluturi”, la doar 16 ani. Piesa este produsă de băieții de la Dreamerz
(Cortes și Kastha) și beneficiază și de un videoclip regizat de
Criss Blaziny.

“După ce am participat la foarte multe festivaluri și concursuri muzicale
acum simt că a venit momentul unei schimbări și mă simt mai pregătită că
niciodată să fiu ceea ce vreau să fiu: un artist care să facă ceea ce
trebuie să facă orice artist adevărat, să extragă toată frumusețea lumii
lui și să o ducă mai departe. Cred că în generația mea sunt foarte mulți
tineri care trebuie să fie uniți, iar o modalitate prin care acest lucru
poate fi realizat este mesajul din muzica pe care o pot oferi.  Cred în
diversitate și în faptul că fiecare are dreptul să se regăsească în ceea ce
îl reprezintă, în toate domeniile, inclusiv în muzică”, a declarat artista.

Sabrina și-a arătat pasiunea pentru muzică încă de la vârsta de un an, când
îngâna “Du-mă acasă mai tramvai” și “Lalele”. Piesa de debut a
înregistrat-o la 8 ani, “Copilăria mea”, compusă de Nicolae Caragea. A
participat apoi la o mulțime de concursuri muzicale, iar în prezent urmează
cursuri de canto în cadrul Atelierului de Muzică unde se pregătește intens
pentru viitoarele proiecte.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here