Liviu Teodorescu a lansat videoclipul melodiei „Să nu te prind”

Liviu Teodorescu, una din cele mai bune voci masculine din România, continuă al doilea sezon al proiectului muzical #LiTEmoments pe care l-a lansat in urmă cu un an, cu o nouă piesă.

Liviu Teodorescu

A doua piesă cu care Liviu continuă sezonului doi, #LiTEmoments se numeşte “Să nu te prind” şi are ca subiect relaţiile toxice din viaţa noastră, astfel artistul dorind să îşi deschidă şi mai mult sufletul în faţa publicului său.

“‘Să nu te prind’ are ca subiect relaţiile toxice din viaţa noastră, fie că sunt în relaţii de iubire sau în relaţii interumane. Nu e neapărat o piesă de dragoste, am scris versurile astfel încât să poţi empatiza chiar dacă e vorba de un prieten care te dezamăgeste la un moment dat. Am fost puţin mai explicit decât de obicei, dar una dintre promisiunile mele pe anul ăsta a fost să fiu sincer în muzica mea, în totalitate. Ştiu că oamenii care mă ascultă îmi permit acest lux, de asta mă consider norocos. Dacă vrei să scoţi pe cineva urgent din viaţa ta, trimite-i piesa asta şi apoi da-i block peste tot”, a declarat Liviu.

Prima piesă a sezonului doi #LiTEmoments, “Toate momentele”, a reuşit să strângă la doar o săptămână de la lansare aproape 2 milioane de vizualizări. Cele trei piese ale proiectului #LiTEmoments au fost scrise şi compuse de Liviu în studioul său Lite Music, iar videoclipurile filmate în acelaşi cadru ne transpun într-o călătorie prin care artistul îşi deschide sufletul. Acestea vor fi lansate o dată la două săptămâni, în fiecare vineri la aceeaşi oră, respectiv 10:00, pe canalul de Youtube al artistului.

Primul sezon #LiTEmoments a cuprins o colecţie de patru piese care au evidenţiat trăiri bazate la început pe un orgoliu puternic şi pe mirajul unei iubiri care ajunge la final, iar bărbatul a rămas doar cu amintirile relaţiei. Piesele “Unele întrebări”, “Prefă-te”, “Gândul meu” şi “Nu e treaba mea” au reuşit să strângă peste 18 milioane de vizualizări pe canalul de Youtube a lui Liviu, acesta fiind unul din motivele care l-au motivat să continue povestea cu un nou sezon.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here