Maga, Tudoran și Aylin au lansat videoclipul melodiei „Dezbrăcaţi“

La mai bine de o lună de zile după ce au lansat melodia „Dezbrăcaţi“, Maga, Tudoran și Aylin ne prezintă videoclipul acestei piese, care este totodată și prima colaborare dintre cei trei artiști.

maga tudoran aylin videoclip dezbracati

Alăturarea dintre cei trei artiști nu este întâmplătoare, piesa „Dezbrăcaţi“ fiind o fuziune între vocea feminina și caldă a lui Aylin și sound-ul lui Maga și Tudoran, rupt parcă din alte timpuri și, în același timp, mai actual ca niciodată.

“Filmarea videoclipului s-a întâmplat rapid, cu ajutorul multor oameni talentați și generoși, printre care trebuie să-i menționăm pe Simona Moțoc (responsabilă ad-hoc cu scenariul), Florin Costache (alesul regizor și DoP), Radu Tudoroiu (producător, operator, proprietar de mașină și cățel) și Silviu Avram (operator și bun prieten). Împreună, în două zile în care se anunțau furtuni la Marea Neagră, am reușit să facem asta și credem că avem cu ce ne lăuda”, au spus Maga și Tudoran.

Versurile melodiei „Dezbrăcaţi“ sunt scrise de Maga și Tudoran, dar au fost completate de Cristina Bălan (ABCD) și capturează, astfel, perspectiva feminină asupra subiectului, în jurul căruia gravitează acest cântec “ca o poveste ce se tot repetă” și anume relația cu năbădăi prin care cu toții trecem măcar o dată în viață.

Loading...

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here