După succesul hit-ului internațional „The violin song“, care a fost difuzat în țări precum Polonia, Grecia, Rusia și Turcia, Monoir colaborează cu Alexandra Stan pentru piesa și videoclipul „Save the night“. Muzica și versurile sunt compuse de Monoir (Cristian Tarcea) și Alexandra Stan, iar piesa a fost produsă chiar de artist.
„Mă bucur de colaborarea cu Monoir, mai ales că amândoi suntem din Constanța și ne-am completat perfect de multe ori în versuri și producție. Pentru clip am mers în Santorini și am avut parte de peisaje absolut superbe, este o destinație minunată“, a adăugat Alexandra Stan.

