marți, iunie 18, 2024
AcasăARTIȘTI ROMÂNINane și Guess Who au lansat videoclipul piesei „Modalitate“

Nane și Guess Who au lansat videoclipul piesei „Modalitate“

Nane a lansat pe 5 decembrie „Modalitate“, cel mai recent videoclip al său, care este realizat în colaborare cu Guess Who și reprezintă primul proiect lansat de Nane la Okapi Sound.

guess who nane videoclip modalitate

Videoclipul a fost realizat de Ionuț Trandafir (Trandafilm) și prezintă în detaliu starea piesei – modalitatea – pentru aceasta fiind folosită o serie de elemente specifice: fum, măști sau lumini difuze. Filmările s-au desfășurat pe parcursul a două zile atât în București, cât și într-o pădure din apropierea capitalei.

„’Modalitate’ este clar o piesă de stare, în care sunt sigur că se regăsesc foarte mulți oameni. De când m-am alăturat echipei Okapi Sound, am petrecut mult timp în studio, iar aceasta este prima piesă de pe albumul la care am început să lucrez aici. Colaborarea cu Guess Who s-a întâmplat pur și simplu, fără ceva planificat, așa cum se întâmplă toate colaborările din Okapi Sound”, a spus Nane.

Versurile melodiei au fost scrise de Nane și de Guess Who, în timp ce de muzică s-au ocupat Lu-K Beats și Haarp Beats.

„Îl cunosc pe Nane de ceva vreme, e un om pasionat de ceea ce face și asta se reflectă și în muzica lui. La noi în casă lucrurile merg după același principiu, așa că Nane la Okapi Sound s-a potrivit perfect”, spune Guess Who despre venirea lui Nane la Okapi Sound.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.