duminică, decembrie 7, 2025
AcasăARTIȘTI ROMÂNIOvidiu Anton a lansat videoclipul piesei „Moment of silence“

Ovidiu Anton a lansat videoclipul piesei „Moment of silence“

Deşi a câştigat finala naţională a concursului Eurovision 2016, Ovidiu Anton nu a mai urcat pe scena celebrului concurs în marea finală de la Stockholm (Suedia), din cauza datoriilor uriaşe pe care TVR le are la EBU (European Broadcasting Union).

ovidiu anton moment of silence videoclip

Piesa cu care el a câştigat selecţia naţională, „Moment of silence“, are acum şi videoclip, prin care Ovidiu Anton marchează naşterea grupului Anton, din care face parte el, Cristi Gram (chitară), Călin Grigoriu (chitară), Fernando Draganici (tobe), Dani Vlad (chitară bas) şi Liviu Sorescu (claviaturi).

Masterul piesei a suferit modificari, în varianta filmată putându-se auzi chitara lui Cristi Gram, iar sound-ul piesei a devenit mai rock, mai aproape de stilul muzical pe care îl va aborda trupa, un metal rock melodic.

„După îndepărtarea ruşinoasa a României de la concursul Eurovision am considerat că ‘Moment of silence’ reprezintă o încărcătură prea mare pentru a veni cu încă o poveste în clip. De aceea am ales să venim în faţa publicului şi să o prezentăm simplu şi curat, într-un decor semnificativ, o mansardă pustiită de timp, pe care o aducem la viaţă cu forţa acestei piese“, a spus Ovidiu Anton.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.