Pavel Stratan a lansat videoclipul melodiei „Pentru sanatate“

A apărut pe piață muzicală din România în 2004 cu hitul „Eu beu”, însă Pavel Stratan mărturisește în sfârșit care e motivul: „Pentru sanatate”. Așa cum ne-a obișnuit, artistul prezintă ironic întâmplările românilor care au sau nu un stil de viață sănătos și lansează „Pentru sanatate”, piesă ce se regăsește pe cel mai recent album al lui Pavel, „Totu-i despre viata”, disponbil pe platformele digitale. Piesa a fost compusă de artist, iar videoclipul a fost regizat de Iura Luncașu.

Pavel Stratan - Pentru Sanatate„Pentru clip am filmat timp de două zile în Spania, iar în fiecare loc stăteam câte 2 ore și ne rugam de soare să-și arate căldură. Locurile erau atât de frumoase și părea că oriunde priveai cu ochii, aveai ce filma. Și pentru că locurile erau descoperite în urmă cu doi ani de regizorul Iura Luncașu, cu ajutorul prietenelor care locuiesc acolo (Dani, Pia și Feli-cărora le mulțumim din suflet), lucrurile s-au mișcat foarte repede până la un moment când am ajuns pe plajă, iar regizorul a dat cu mână prin aer să-mi arate locul unde trebuie să ajungem mergând pe jos. Eu, cel care am prăvălia la parterul blocului, unde tot cu mașină merg, mi-a fost greu să cred că o să se întâmple asta. Am început să-mi fac calcule unde ajung mai repede: la Chișinău cu avionul, ori pe jos până unde ne-a arătat regizorul să mergem. Și pentru că intri la șef în birou cu planurile tale și ieși cu ale șefului, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple până la urmă. Am prins în aceeași zi și vântul, marea, soarele, deșertul, norii de aur, muntele și neegalabilul apus de soare, iar toate împreună au făcut să iasă ceea ce o să vedeți în videoclip”, spune Pavel Stratan.

Unul dintre cei mai creativi și originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpretează de 16 ani. Printre albumele artistului putem aminti pe cel mai important, “Amintiri din copilărie”, lansat în patru volume între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesă a sa este “Eu beu”, însă Pavel Stratan a colaborat și cu artiști importanți din România, precum CRBL, Jorge și Anna Lesko. La finalul anului trecut, Pavel a colaborat pentru prima oară cu Ioana Ignat și au lansat „Te sarut”, piesă compusă chiar de către cei doi artiști.

Loading...

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here