După mai bine de şase luni de pauză, Ruby revine în atenţia publicului cu o nouă melodie, „Nu pune la suflet“, interpretată alături de What’s Up.
„Până acum am mai scris versuri pentru piesele mele, dar de data asta m-am implicat mult mai mult decât de obicei. Este o piesă de dragoste, din care toate fetele şi femeile trebuie să înveţe că nu au de ce să stea într-o relaţie care nu duce nicăieri, iar în momentul în care devin nefericite trebuie să ia măsuri“, a spus Ruby, despre noua ei melodie.
„Să lucrez cu Ruby o fost mereu o plăcere. Este un artist efervescent, cu multă personalitate şi totodată o foarte bună prietenă. Aveam de mult în plan să facem o piesă împreună“, a încheiat What’s Up.
