Super-colaborare Irina Rimes și Carla’s Dreams: cei doi lansează piesa „3 inimi”, despre dragoste, fericire si familie

Fanii și-au dorit de foarte mult timp o colaborare între Irina Rimes și Carla’s Dreams, iar astăzi așteptarea a luat sfârșit. Cei doi artiști lansează piesa „3 inimi”, o compoziție emoționantă despre iubire, familie și armonie, cu un clip care redă perfect versurile duioase.

„3 inimi” este despre iubirea care ajunge la maturitate și nu mai încape în doar două inimi. Astfel, ele devin trei, iar dragostea începe să prindă mai mult contur, să crească frumos, să fie completă, „căci inima se umple de la 3 în sus”.

Videoclipul piesei este unul plin de culoare, care reflectă intensitatea și sinceritatea sentimentelor oamenilor atunci când ajung să iubească și să fie iubiți și decid să își alăture destinele.

“Am crescut profesional inspirându-mă din muzica lui. Pentru mine, această colaborare are o semnificație sentimentală, pentru că e un artist de la care, indirect, am învățat multe”, a declarat Irina Rimes despre Carla’s Dreams și colaborarea pentru piesa „3 inimi”.

Piesa a fost compusă de Irina Rimes și Carla’s Dreams și produsă de Marco & Seba. Artiștii au colaborat cu Marco & Seba și pentru piese precum Luna, Secrete, Karma, Beau și Poem.

Videoclipul a fost filmat de NGM Production (Bogdan Păun – regie și Alex Mureșan – DOP) și Loops Production.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here