Valentin Dinu şi Anya au lansat videoclipul piesei „Într-o zi“

La aproximativ două luni de zile după ce au lansat melodia „Într-o zi“, Valentin Dinu şi Anya ne prezintă videoclipul piesei compuse la Patrupa Music, de Cornel Ilie şi Gabriel Maga.

valentin dinu anya videoclip intr-o zi

Filmările, în regia lui Michael Mircea, au avut loc într-o vilă din Otopeni şi în pădurea de la Snagov. “A fost o experienţă extraordinară, mai ales pentru mine, pentru că acesta este primul clip din carieră! Am lucrat cu un regizor foarte talentat şi, deşi a fost obositor, sunt foarte mulţumit de rezultat”, a spus Valentin Dinu.

Clipul spune o poveste de dragoste care se apropie de sfârşit, dintre Valentin Dinu şi partenera sa din videoclip (Livia Marinescu). Anya este cea care îl “salvează” pe Valentin şi îl ajută să treacă peste recenta despărţire.

„Deşi mesajul piesei este cel al unei poveşti de dragoste, ‘îmbrăcat’ în sensibilitate şi durere, ambele fiind rezultatul despărţirii, totuşi aceasta are un mesaj puternic, pozitiv spun eu, de a lupta şi de a crede că acolo unde există durere, într-o zi, cu răbdare, va exista vindecare“, a explicat Anya.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here