wrs lansează “Me Flipa” – o recapitulare a tuturor momentelor importante din vara aceasta

wrs, unul dintre artiștii care au reușit vara aceasta să îmbine perfect programul aglomerat al concertelor de peste tot din lume cu sesiunile și orele petrecute în studio, lansează astăzi „Me Flipa”. Spania, Polonia, Malta, Grecia, Olanda, Israel și România sunt doar câteva dintre țările care l-au găzduit anul acesta pe wrs în maratonul de concerte avute. „Me Flipa” reprezintă acea piesă care îți dă o stare de bine, care te poartă peste tot prin amintirile avute vara aceasta, oferindu-ți senzația unei libertăți de care mulți dintre noi avem nevoie.

“Ideea piesei a venit in timp ce mă plimbam prin Barcelona, gândindu-mă la cat de recunoscător sunt pentru tot ceea ce mi se întâmpla. Iar videoclipul, sper eu, sa transmită exact acest lucru, fiind un recap al tuturor momentelor frumoase din aceasta vara, inclusiv din Barcelona, din arhiva personala. Enjoy it!” ne spune wrs.

Piesa a fost scrisă de către wrs, alături de florianrus, Alex Ghinea (911) și Costel Dominteanu, producția fiind realizată de Costel Dominteanu. Videoclipul piesei a fost realizat de wrs si bazat pe arhiva personala a acestuia, ne prezintă cele mai importante momente din vara aceasta, de la emoțiile din perioada Eurovision, până la concertele și interviurile avute peste tot prin lume.

wrs, unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa „Llamame”. Spania, Germania, Turcia, Italia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre teritorile unde piesele sale sunt zilnic ascultate de zeci de mii de oameni. Recent, artistul a lansat un EP-ul „Mandala” ce conține cinci piese, printre care și „Llamame”, piesă ce a fost două săptămâni No. 1 pe radio, fiind al doilea single ce se bucură de susținerea radiourilor din țară, după succesul avut cu „Amore”. Cel mai recent single al artistului – „La Melodia” se bucură de suținerea unora dintre cele mai mari radiouri din România, piesa fiind prezentă în Top 200 Shazam România încă din ziua lansării.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here