La mai bine de o lună de zile după ce a lansat melodia „Vino înapoi“, Xonia ne prezintă şi videoclipul piesei produsă în studioul băieţilor de la Deepcentral.

Piesa „Vino înapoi“ reprezintă primul single în limba română al Xoniei şi vorbeşte despre toate momentele de rătăcire ale unei persoane îndrăgostite.
„Îmi doream o piesă în limba română, dar am aşteptat momentul potrivit! ‘Vino înapoi’ este o piesă extrem de sensibilă, cântată din inimă“, a afirmat Xonia.
Videoclipul celei mai recente melodii semnate Xonia este regizat de Anthony Icuagu şi a fost filmat la Palatul Camerei de Comerţ.