Eminem și Ed Sheeran au lansat videoclipul melodiei „River“

Eminem, în colaborare cu romanticul Ed Sheeran, lansează videoclipul single-ului “River”. Eminem își pune amprenta, transformând apa liniștită a râului în una tulburătoare, prin versurile cu multă încărcătură emoțională.

Eminem si Ed Sheeran

Perspectiva confesională, în stil documentar, începe cu întrebarea: “Ce înseamnă pentru tine dragostea?”. Clipul de șase minute are un început culminat de emoție, iar versurile piesei îl descriu pe Shady într-o relație atipică, în care se îndrăgostește de o fată care este într-o relație cu altcineva.

Ca un rău, începutul videoclipului aduce cu el calmul acompaniat de vocea caldă a lui Ed Sheeran, urmând ca odată cu apariția lui Eminem, curentul rece să se transforme în unul violent. Clipul se concentrează pe relația traumatizantă în care este implicat personajul interpretat de către Eminem.

Ed Sheeran balansează boom-ul de energie din melodie și imagini, răspunzând la întrebări despre pericolele iubirii. Pe măsură ce povestea se apropie de momentul de explozie sentimentală, Eminem “rupe” melodia pentru a spune publicului ce înseamnă această piesă pentru el, printr-o frază simplă. River este un cumul de sentimente pe care a trebuit să le verbalizeze.

Single-ul “River” este inclus pe cel mai recent album semnat Eminem-“Revival”-lansat în decembrie 2017. În scurt timp, single-ul a ajuns pe primul loc în topurile din Marea Britanie, Austria, Norvegia, Scoția și Suedia, precum și în top 10, în Australia, Canada, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Noua Zeelandă, Portugalia, Belgia, Statele Unite etc.

Albumul “Revival” conține 19 piese, iar pe lângă featuring-ul cu Ed Sheeran, Eminem a mai lansat o piesă în colaborare cu Beyonce-Walk On Water. Albumul “Revival” este disponibil online.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here