Taylor Swift este primul si singurul artist din istoria muzicii internationale care debuteaza pe primul loc, simultan, in topurile Billboard 200 si Billboard Hot 100. Recent lansatul material „evermore” debuteaza in topul albumelor – Billboard 200, iar single-ul „willow” ocupa inca din prima saptamana primul loc in Billboard Hot 100.
Taylor Swift este si prima artista din lume care reuseste aceasta performanta, consecutiv. Totodata, ea este si prima femeie care ajunge cu doua albume in top 3, din 1963 in prezent. Atat single-ul „willow”, cat si materialul discografic, au pozitionat-o ca fiind singurul artist din istoria topului care ajunge pe primul loc in cele doua clasamente, in acelasi timp.
In plus, „willow” este al saptelea single lansat de catre Taylor care ajunge pe prima pozitie in top si al treilea single care debuteaza pe primul loc. In putin peste o saptamana de la lansare, videoclipul a strans peste 37 milioane de vizualizari pe youtube.
In acelasi timp, saptamana aceasta, Taylor ocupa primul loc in Billboard 200 cu albumul „evermore”, iar anteriorul material, „folklore” se regaseste pe pozitia a treia. Avand ambele albume in top 3, Taylor marcheaza o noua reusita in celebrul top, fiind singura femeie din 1963 pana in prezent care are doua albume in primele trei pozitii.
Materialul discografic „evermore” contine 15 melodii (varianta standard), iar pentru varianta deluxe exista doua track-uri bonus – „right where you left me” si „it’s time to go”. Noul material include si trei colaborari, cu Haim (no body, no crime), The National (coney island) si Bon Iver (evermore). In plus, a trecut mai putin de o luna de cand Swift a lansat un film despre folklore si un album live. De altfel, Taylor a fost nominalizata la mai multe categorii in cadrul premiilor Grammy 2021, inclusiv pentru Albumul anului si Cantecul anului pentru „cardigan”.
Aici puteti asculta intregul album „evermore”.