Trupa AC/DC a lansat videoclipul piesei „Play ball“

Piesa “Play ball” este primul extras de pe albumul “Rock or Bust”, pe care trupa AC/DC îl va lansa pe 2 decembrie. Acum, melodia beneficiază şi de un clip filmat în Londra în luna octombrie şi regizat de David Mallet, colaboratorul trupei de foarte mult timp.

acdc play ball video

Single-ul “Play ball” se află în top 5 Active Rock şi pe prima poziţie la radio-ul Classic Rock. Într-o recenzie recentă, RollingStone.com a concluzionat că piesa este un clasic AC/DC şi nimic nu poate opri una dintre cele mai rock trupe.

Albumul “Rock Or Bust” este valabil pentru precomandă pe ACDC.com şi în magazinele digitale. Fanii care vor precomanda albumul înainte de data lansării (2 decembrie), vor putea descărca gratuit piesa “Play Ball”.

Materialul discografic pe care AC/DC urmează să-l lanseze conţine 11 piese produse de Brendan O’Brien şi mixate de Mike Fraser.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here