Festivalul Strada Armenească revine între 1 și 3 august 2025 în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București, într-un moment în care revizitarea memoriei culturale devine mai mult decât un exercițiu identitar.
Ajuns la cea de-a IX-a ediție, festivalul aduce în prim-plan patrimoniul viu al comunității armene din România și din diaspora, într-un context în care vocile minoritare recuperează simbolic terenul pierdut. Ediția din acest an își propune să consolideze axa culturală București–Chișinău–Erevan, articulând-o printr-un program artistic ce reunește nume importante ale scenei internaționale din Armenia, Republica Moldova și România, dar și printr-o suită de evenimente conexe – expoziții, ateliere, gastronomie și dialoguri între generații.
Timp de trei zile, Grădina Botanică devine un spațiu deschis în care tradițiile armenești se întâlnesc cu energiile contemporane ale orașului. Festivalul își păstrează structura polifonică, în care se împletesc concertul cu meșteșugul, memoria cu improvizația și ritualul cu experimentul artistic. Publicul va putea asculta voci care aduc laolaltă trecutul și prezentul: de la fanfare legendare la poeți sonori ai muzicii urbane, de la cântece de dor la ritmuri care străbat granițele limbii.
Festivalul Strada Armenească, dincolo de a fi un festival de muzică și alte arte, este o arhitectură în mișcare a diasporei. Un eveniment care vorbește despre supraviețuire culturală, despre adaptare și reinventare, dar și despre o bucurie profundă a întâlnirii – între comunități, teritorii și epoci.
Artiștii care vor urca pe scena festivalului între 1 și 3 august:
Zdob și Zdub (Republica Moldova)
Un fenomen muzical, Zdob și Zdub nu e doar o trupă, ci un statement cultural. De peste douăzeci de ani, îmbină punkul cu folclorul moldovenesc, într-un amestec exploziv, irezistibil și nefiltrat. Au cântat în deschidere pentru Red Hot Chili Peppers și Emir Kusturica, au urcat pe scenele marilor festivaluri europene – Sziget (Ungaria), Roskilde (Danemarca), Exit (Serbia), Eurosonic (Olanda) – și au participat de trei ori la Eurovision. Albumul „450 de oi” a devenit clasic în estul Europei, iar „Trenulețul”, piesa care i-a adus din nou în finala Eurovision în 2022, este un simbol muzical al apropierii dintre Chișinău și București. Cu versuri jucăușe, satire sociale și un show live dezlănțuit, artiștii basarabeni vor urca pentru prima dată pe scena festivalului.
Fanfare Ciocârlia (România)
Născută în satul Zece Prăjini, Fanfare Ciocârlia este poate cel mai cunoscut export muzical al României rurale, o trupă de suflători romi care a reconfigurat noțiunea de „world music”. Cu un tempo amețitor și un sunet care pârjolește asfaltul, au ajuns pe scenele din Tokyo, New York, Paris sau Sydney, în peste 30 de ani de activitate. Albumul lor de debut, „Radio Pașcani” (1998), a fost urmat de o discografie consistentă, dar ceea ce i-a consacrat definitiv este prezența live: de neuitat, de neîmblânzit. Au apărut pe coloana sonoră a filmului „Borat”, au fost remixați de Basement Jaxx și au colaborat cu legende precum Goran Bregović sau Taraf de Haïdouks. Muzica lor, pe cât de tradițională, pe atât de modernă în impactul său, este un manifest al libertății, al virtuozității și al bucuriei.
Robin and the Backstabbers (România)
Robin and the Backstabbers sunt o mitologie urbană în plină desfășurare. Născută în undergroundul românesc și ajunsă la apogeu pe scenele celor mai mari festivaluri românești (Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Untold), trupa condusă de Andrei Robin Proca combină sonorități post-rock, blues, rock alternativ cu texte literare, dense, uneori onirice, alteori tăioase. Seria de albume „Bacovia Overdrive” a devenit cult printre ascultătorii români, iar live-urile lor sunt mai aproape de performance art decât de concert în sens clasic. Robin and the Backstabbers reprezintă cronica unei generații care nu și-a pierdut ironia, chiar și atunci când totul arde în jur.
The Bambir (Armenia)
The Bambir sunt, fără îndoială, o legendă vie a rockului armenesc. Povestea lor începe în anii ’70, într-o perioadă în care a cânta rock în URSS era un act de nesupunere. Fondat de Jag Barseghyan, proiectul a fost transmis generației următoare – fiului său Narek și colegilor de trupă – devenind unul dintre cele mai rezistente și fascinante proiecte intergeneraționale din spațiul ex-sovietic. Muzica lor este o sinteză de rock progresiv, etno-armenească, jazz și poezie, cu influențe din Genesis, King Crimson, dar și din cântecele populare din Gyumri, hub-ul cultural al Armeniei. Au concertat în SUA, Europa și Asia și au făcut parte din selecția oficială a festivalului SXSW din Austin. În Armenia, sunt îndrăgiți ca păstrători ai memoriei culturale prin muzică; în afara ei, sunt ascultați ca niște mistici moderni care știu să combine distorsiunea cu melancolia.
Surorile Osoianu (Republica Moldova)
Un glas nu are vârstă, dar poate purta în el secole. Surorile Osoianu sunt cinci voci care vin din adâncul unei Moldove arhaice, acolo unde cântecul nu e doar artă, ci formă de existență. Cu un repertoriu impresionant de doine, balade, colinde și descântece, ele sunt mai mult decât interprete – sunt păstrătoare ale memoriei. Au cântat la festivaluri de patrimoniu imaterial din întreaga lume: Smithsonian Folklife Festival (Washington DC), Musicastrada (Italia), Womex (Spania), unde au emoționat publicul cu armoniile lor vocale aproape sacre. Le-au admirat și Béla Bartók, și Grigore Leșe, iar cine le ascultă cu atenție înțelege: nu e doar muzică, ci o rugăciune nescrisă, transmisă din mamă-n fiică.
Corina Sîrghi & Taraf (România)
Eleganță veche, cu o doză sănătoasă de ludic modern, Corina cântă tangouri, cântece de pahar și bijuterii uitate din mahalalele interbelice cu un aplomb care amintește de vocile și petrecerile de odinioară. Alături de taraful ei, a reușit să transforme muzica urbană veche într-o formă de actualitate culturală, cu concerte la Paris, Viena, Roma sau Berlin. Este una dintre cele mai importante voci ale noii generații de interpreți care redau strălucirea Bucureștiului de altădată fără pastişe și fără kitsch, ci cu simț al detaliului, ritm și reverență autentică.
Frate Gheorghe & mica orchestră (Republica Moldova)
Frate Gheorghe nu e un personaj fictiv, deși ai putea jura că a ieșit dintr-un poem de Gellu Naum scris în cheie balcanică. E un artist, performer și demiurg de sunete, care a decis că cel mai bun mod de a spune adevăruri incomode e s-o faci cu o fanfară în spate, pentru prima dată pe scena Festivalului Strada Armenească. Proiectul aduce laolaltă suflători, ritmuri din sudul Dunării, cânturi de la nunți moldovenești, un strop de punk și o poftă nestăvilită de improvizație. Un delir organizat în care folclorul și textul poetic dansează printre tuburi de alamă. Când apare Frate Gheorghe pe scenă, știi că asiști la un ritual, nu la un simplu concert.
Gata Band (Armenia)
Cu un nume simplu și ironic – „Gata”, însemnând „Ajunge!” sau… „cozonac” în armeană, în funcție de ton –, Gata Band vine din Armenia cu o propunere muzicală rafinată: jazz etnic reinterpretat prin filtrul poeziei armene clasice. Fondată de muzicieni formați la Conservatorul din Erevan, Gata Band folosește instrumente tradiționale precum duduk, kanon, dap și dhol, dar le contorsionează în structuri armonice sofisticate, inspirate de jazz-ul modal și progresiv. Au concertat în Franța, Germania, Liban, Georgia și au apărut în proiecte curatoriate de UNESCO. Muzica lor e o călătorie între Erevanul postmodern și la poalele muntelui Ararat – acolo unde suferința și frumusețea nu pot fi despărțite.
Intrarea este liberă, iar accesul se realizează în limita capacității. Pentru accesul în spațiul Grădinii Botanice se achită un bilet de intrare, în valoare de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru pensionari, elevi și studenți.
