ZAMNA revine în Egipt – un festival de două zile în inima deșertului

Zamna, experiența născută în Tulum, Mexic, și recunoscută la nivel global pentru felul în care combină muzica, arta și natura, revine în Egipt și ajunge pentru prima dată în Khoroum Valley, Sharm El Sheikh.

Pe 21 și 22 noiembrie, această locație spectaculoasă va deveni scena unui eveniment în aer liber cu tema “Where Mountains Meet Music.”

Zamna continuă filosofia festivalului original din Tulum și transformă peisajele naturale în decoruri vii, unde sunetul, lumina și energia se completează pentru a oferi fanilor o experiență completă. Khoroum Valley, situată între lanțurile stâncoase ale deșertului și țărmul Mării Roșii, oferă exact acel tip de spațiu în care muzica prinde formă. Într-un cadru natural perfect, festivalul promite să aducă în Egipt esența unei culturi care celebrează libertatea, dansul și emoția autentică.

Pe scena din Khoroum Valley vor urca unii dintre cei mai respectați artiști ai scenei electronice la nivel internațional: ARTBAT, duo-ul ucrainean care ocupă locul al doilea în Top 101 Producers of 2025 realizat de 1001Tracklists, cu apariții constante pe scenele celor mai mari festivaluri din lume – UNTOLD, Tomorrowland, Coachella sau Afterlife – va oferi fanilor energia sound-ului melodic techno care domină scena globală.

Alături de ei, LUCIANO, fondatorul label-ului Cadenza și pionier al techno-ului latino, una dintre cele mai influente figuri ale ultimelor două decenii, un artist care a redefinit felul în care groove-ul și emoția se pot combina, va oferi aduce la Sharm El Sheikh energia și eleganța seturilor sale care au redefinit cultura de club.

MIND AGAINST, proiectul fraților italieni Alessandro și Federico Fognini, garantează un sound hipnotic și sofisticat, marcat de colaborările cu Afterlife și Cercle, și apariții constante pe cele mai mari scene ale lumii.

Într-un alt registru al energiei vine HUGEL, DJ-ul și producătorul francez cu sute de milioane de ascultări pe platformele de streaming, cunoscut pentru combinația de funk, afro-house și energie mediteraneană. MRAK, jumătate din legendarul duo Tale of Us, își continuă propriul proiect live, un univers care combină sound-ul cu efectele vizuale și explorează emoția în forma ei pură.

MËSTIZA este mixul perfect între muzică, modă și emanciparea femeilor, cu un sound care îmbină ritmurile flamenco cu influențe din house, techno melodic, afro house și sunete latine, arabe și africane. Duo-ul iberic va aduce o dimensiune organică în peisajul festivalului, în timp ce Zamna Soundsystem B2B Toto Chiavetta, nucleul creativ al brandului, propune un set construit special pentru Sharm El Sheikh.

Lor li se alătură artiști dintr-o generație nouă, care conturează viitorul scenei electronice underground: ASAL, cu sound-ul ei elegant și versatil, CHARMEINE, voce a curentului deep techno melodic, FRED Lenix, protejatul lui Richie Hawtin, recunoscut pentru mixurile sale rafinate, MOEAIKE, reprezentant al stilului oriental techno, VANCO, DJ-ul sud-african care a dus afro-house-ul pe marile scene ale lumii, EREN BARANLI, unul dintre cele mai promițătoare nume din cultura underground din Turcia, DISH DASH, pionierii house-ului din Arabia Saudită și MAZ, artistul brazilian care a cucerit publicul global cu remixul “Banho de Folhas”.

Pentru două seri consecutive, Khoroum Valley se va transforma într-un amfiteatru natural al muzicii. Scena Zamna va fi construită în armonie cu peisajul, păstrând principiul care definește fiecare ediție: respectul pentru natură și pentru emoția colectivă.

ABONAMENTE

Festivalul va începe în fiecare seară la ora 18:30, iar accesul publicului se va face începând cu ora 18:00. Evenimentul este dedicat exclusiv persoanelor de peste 21 de ani. Abonamentele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și sunt disponibile în trei categorii: General Access (200 €), VIP Standing (436 €) și Backstage Standing (641 €), toate taxele incluse.

Cei care doresc să transforme festivalul într-o experiență completă pot opta pentru cazare. Partenerii Pickalbatros și Sunrise Resorts din Sharm El Sheikh pun la dispoziție pachete dedicate participanților, oferind condiții premium și acces facil la locația evenimentului.

ZAMNA – O EXPERIENȚĂ GLOBALĂ A MUZICII ELECTRONICE

Născut în inima junglei din Tulum, Zamna a redefinit conceptul de festival, creând un format care îmbină tehnologia, arta vizuală și natura. De-a lungul anilor, a devenit un reper pentru comunitatea globală a muzicii electronice, prin experiențele sale multisenzoriale și producțiile de înaltă calitate.

De la primele ediții din Tulum, Mexic, Zamna a devenit un reper al culturii electronice mondiale. Festivalul și-a extins identitatea dincolo de jungla caraibiana, ducând formatul său unic în unele dintre cele mai spectaculoase locuri de pe planetă: Ibiza, Barcelona, Tel Aviv, India, Dubai, Coasta de Azur, Giza, la poalele piramidelor. Fiecare ediție a fost gândită ca o experiență care integrează specificul local, arhitectura, cultura, într-o producție muzicală de amploare.

Ediția din Khoroum Valley, Sharm El Sheikh continuă această serie de destinații emblematice, fiind prima dată când Zamna aduce conceptul său în această zonă a Egiptului. Amplasat între munți și Marea Roșie, evenimentul păstrează esența festivalului: aceea de a crea o conexiune reală între natură, oameni și muzică.

Zamna Sharm El Sheikh va avea loc pe 21 și 22 noiembrie 2025, în Khoroum Valley, una dintre cele mai spectaculoase locații din Sharm El Sheikh. Două nopți de muzică în care Egiptul devine parte din harta globală a festivalurilor Zamna.

„Invizibilii” – cel mai așteptat musical românesc al toamnei

Pe 9 noiembrie, Sala Palatului din București devine scena unui spectacol original românesc de teatru muzical: „Invizibilii”, o producție Wonder Theater cu muzica și versurile lui Cornel Ilie (VUNK). Publicul va fi martor la o poveste emoționantă despre curaj, imaginație și prietenie, spusă prin muzică live, dans și actorie.

”Invizibilii” aduce pe scenă o echipă de actori, cântăreți și dansatori care dau viață universului musicalului: Miruna Ungureanu, Adrian Nour, Ecaterina Ladin, Filip Munteanu, Mihai Cheregi, Theodor Andrei, Anastasia Sandu, Ioana Bulgaru, Adina Kish, Jennifer Dumitrașcu, Tomy Weissbuch, Mara Caraivan, Alyn Arhire și Elena Boncea.

Împreună, interpreții combină actorie, muzică și dans, creând un spectacol plin de energie și emoție, care urmărește să transpună publicul în universul Laurei, fetița care nu știa să citească, și a lumii invizibile pe care aceasta o descoperă.

„Am scris muzica și versurile inspirat de povestea Laurei, din dorința ca fiecare spectator să simtă emoțiile ei: curajul, frica, bucuria și descoperirea lumii. Fiecare cântec este o fereastră către inima personajelor și către lumea invizibilă pe care ne-o imaginăm cu toții.”Cornel Ilie (VUNK), compozitor și autor al versurilor pentru „Invizibilii”

Despre musical

Invizibilii este inspirat din cartea Ioanei Pârvulescu și spune povestea Laurei, o fetiță de aproape opt ani care nu știe să citească, dar are o imaginație uriașă. În universul ei, colegii „dispar în cărți” și devin invizibili. Laura pornește într-o aventură captivantă prin lumi literare și digitale, descoperind că adevărata magie stă în povești, curaj și prietenie.

Spectacolul Invizibilii combină teatru, muzică live și dans, oferind publicului o experiență completă, potrivită pentru toate vârstele, și marchează o etapă importantă în dezvoltarea teatrului muzical românesc.  Este un spectacol despre emoție, curaj și imaginație, despre puterea poveștilor și a prieteniei, care face invizibilul vizibil.

Echipa creativă și producția

Regia și scenariul musicalului poartă semnătura Claudiei Ciobanu, care a creat un univers vizual și emoțional în care fiecare detaliu contează. Cornel Ilie (VUNK) a compus muzica și versurile inspirate de povestea Laurei, iar Cezara Blioju, coregraful producției, a transformat mișcarea în limbaj expresiv pentru fiecare personaj. Alături de ea, directorul muzical și coach-ul vocal Ioana Sihota a lucrat cu întreaga distribuție pentru a armoniza muzica cu emoția transmisă pe scenă.

Atmosfera scenică este completată de proiecțiile lui Alexandru Boncea și de light design-ul creat de Dani Klinger și Ioan Valentin Vasilescu, în timp ce costumele semnate de Monica Florea și Oana Drăghici și scenografia realizată de Oana Novicov dau formă lumii în care personajele prind viață.

Dincolo de magia scenei, echipa tehnică și de producție contribuie decisiv la experiența completă a spectacolului: art director – Emanuel Boncea, recuziter – Bogdan Mihailescu, costumiere – Daniela Diaconescu, Veronica Bădescu, echipă tehnică: Paradigma, inginer sunet: Tudor Bâlcu, operator sunet: Valentina Sandu, light designer: Dani Klinger, lumini – Ioan Valentin Vasilescu, grafică video – Cinematique / Alexandru Boncea, live video – Cezar Somâtcă, producție – Karina Moldovan, Daniel Pârjol, Diana Pârvăn, asistent regie – Evelina Siminică, PR & marketing – Andreea Oroz Munteanu, social media – Andreea Bîtcă.

Întregul spectacol a fost coordonat de producătorii Mirabela Vlad și Andrei Boncea, sprijiniți de întreaga echipă menționată mai sus. Fără efortul lor colectiv, povestea ar fi rămas doar în paginile cărților.

Nu rata premiera oficială pe 9 noiembrie, la Sala Palatului, acolo unde poveștile prind viață! Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro

MARIZA va concerta pe data de 23 februarie 2026 la Sala Palatului din București

O voce care nu cunoaște anotimpuri: MARIZA, Regina fado-ului, revine pe scena Sălii Palatului într-un concert-eveniment care promite să fie o celebrare a feminității, a melancoliei și a forței lăuntrice.

Pe 23 februarie 2026, ora 20.00, publicul român va avea din nou privilegiul de a trăi intensitatea unui spectacol în care muzica portugheză devine o formă de artă totală — sinceră, vibrantă, fără margini!

Biletele au fost puse în vânzare la Early Bird via eventim.ro si iabilet.ro pentru următoarele categorii de prețuri:

  • VIP 1 – „Terra” | Legendary Experience – 1.000 lei / Early Bird – 500 lei
  • VIP 2 – „Mundo” | Golden Zone – 588 lei / Early Bird – 294 lei
  • Cat. 1 – „Rosa Branca” | Diamond Zone – 528 lei / Early Bird – 264 lei
  • Cat. 2 – „Fado Portuges” | Silver Seats – 488 lei / Early Bird – 244 lei
  • Cat. 3 – „Primavera” | Platinum Harmony – 428 lei / Early Bird – 214 lei
  • Cat. 4 – „Chuva” | Evergreen Spirit – 388 lei / Early Bird – 194 lei
https://www.eventim.ro/ro/bilete/mariza-bucuresti-sala-palatului-686171/event.html
https://www.iabilet.ro/bilete-mariza-ecoul-unei-primaveri-fara-sfarsit-117795/
Pentru publicul din România, întâlnirea cu Mariza este deja o poveste continuă — fiecare revenire a sa a însemnat o explozie de aplauze, lacrimi și recunoștință. În 2026, concertul va fi o nouă pagină din această legătură specială, într-un moment al anului în care primăvara bate timid la ușă, aducând cu ea promisiunea reînnoirii și a frumuseții.

Mariza nu este doar o voce. Este un univers sonor. Este Lisabona însăși — cu dorul ei, cu lumina de pe Tejo, cu poezia care transformă durerea în artă. Și pe 23 februarie 2026, la Sala Palatului, acest univers va fi din nou deschis publicului român.

De peste două decenii, Mariza este considerată simbolul viu al Portugaliei contemporane, purtând în vocea ei nu doar dorul lisabonez, ci și curajul de a transforma fado-ul într-un limbaj universal.

„Fado-ul nu este despre tristețe. Este despre adevăr. Uneori, adevărul doare, alteori te eliberează. Eu nu cânt pentru a consola, ci pentru a trezi. Bucureștiul m-a ascultat mereu cu inima deschisă — și de aceea mă întorc. Capricioasă? Poate. Dar doar pentru că iubesc perfecțiunea atunci când vine vorba de emoție.”

Născută în Mozambic și crescută în Mouraria – cartierul-simbol al Lisabonei, unde s-au născut cele mai profunde povești de fado –, artista a preluat moștenirea tradiției, învățând să o reinventeze. În glasul ei se împletesc ecouri de istorie și modernitate, lumini de port și umbre de suflet.

De-a lungul carierei sale, Mariza a cucerit scenele celor mai prestigioase săli de concert din lume – de la Carnegie Hall și Royal Albert Hall până la Sydney Opera House. Cu peste 50 de discuri de platină și numeroase nominalizări la Grammy Awards, artista portugheză a devenit o ambasadoare a emoției pure.
În 2025, Mariza a lansat un nou album – un punct de cotitură artistic, o sinteză între tradiția fado-ului și o deschidere sonoră către universul global al muzicii. Albumul vorbește despre maturitate, despre libertate și despre o femeie care refuză să fie previzibilă.

Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor revin în România pentru un nou turneu al concertului „Best of Vienna”

Johann Strauss Ensemble, una dintre cele mai apreciate orchestre de muzică clasică din Austria, revine și în acest an pe scenele din România pentru al 21-lea an consecutiv, și va susține o nouă serie de concerte dedicate sărbătorilor de iarnă prezentate în turneu național. Sub bagheta maestrului violonist și dirijor Russell McGregor, spectacolul de tradiție „Best of Vienna” va aduce, în luna decembrie, splendoarea, emoția și rafinamentul sărbătorilor de iarnă direct din inima Vienei pe scenele din București, Craiova, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș, Pitești și Râmnicu Vâlcea.

Turneul „Best of Vienna” din acest an se va desfășura după următorul program: 15 decembrie – Teatrul Național București – Sala Ion Caramitru, 16 decembrie – Filarmonica Oltenia din Craiova, 17 decembrie –  Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din  Brașov, 18 decembrie – Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, 20 decembrie – Palatul Culturii Târgu-Mureș, 21 decembrie –  Filarmonica Pitești și 22 decembrie –  Filarmonica Râmnicu Vâlcea, „Sala Lahovari”. 

Concertele Johann Strauss Ensemble din România au devenit sinonime cu eleganța, bucuria și rafinamentul muzicii vieneze. Sunetele valsurilor, polcilor și marșurilor semnate de Strauss, Lehar sau Kalman, interpretate cu virtuozitate de muzicienii austrieci, transformă fiecare seară într-o sărbătoare a tradiției și a spiritului vienez autentic.

Sub bagheta inconfundabilă a dirijorului Russell McGregor, orchestra reușește să cucerească publicul prin energia, finețea și umorul tipic austriac. McGregor, concertmaestru al orchestrei Schönbrunn Palace Orchestra Vienna și invitat permanent al unor ansambluri renumite din întreaga lume, este recunoscut pentru modul în care transformă fiecare concert într-o experiență memorabilă, plină de pasiune și eleganță.

Fondată în 1985, Johann Strauss Ensemble este una dintre cele mai apreciate orchestre de cameră din Austria, având la activ sute de concerte internaționale, turnee în Europa, Asia și America de Sud și colaborări cu soliști de talie mondială. Ansamblul își păstrează fidel stilul vienez autentic, interpretând muzica dinastiei Strauss cu aceeași grație și entuziasm care au făcut celebră capitala Austriei.

Biletele pentru toate cele cinci reprezentații sunt deja disponibile și pot fi achiziționate la prețuri variate în funcție locație și de categoria de loc, de pe următoarele platforme:

  • 15 decembrie – Teatrul Național București, Sala Ion Caramitru. Bilete pe: tnb.ro, Bilet.ro,
  • 16 decembrie –  Craiova – Filarmonica Oltenia. Bilete pe entertix.ro și la casa de bilete a Filamonicii
  • 17 decembrie –  Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov. Bilete pe: ro, Bilete.ro, Iabilet.ro, Spectacolebrasov.ro și la casa de bilete a Sălii Patria
  • 18 decembrie – Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu. Bilete pe: iabilet.ro
  • 20 decembrie – Palatul Culturii Târgu-Mureș. Bilete pe: Iabilet.ro, Bilete.ro și biletmures.ro.
  • 21 decembrie –  Filarmonica Pitești. Bilete pe: bilete.ro, Iabilet.ro,
  • 22 decembrie –  Filarmonica Râmnicu Vâlcea, „Sala Lahovari”. Bilete disponibile la casa de bilete a Filarmonicii.

A fost anunțat line-up-ul pe zile pentru UNTOLD Dubai 2025

Festivalul UNTOLD Dubai revine în perioada 6–9 noiembrie 2025, la locaţia Dubai Parks and Resorts (Emiratele Arabe Unite). Festivalul se va întinde pe patru zile şi patru nopţi, pe o suprafaţă extinsă, într-un complex de dimensiuni ample, cu mai multe zone de festival şi scene dedicate. Locul ales – Dubai Parks and Resorts – este descris drept „playground” pentru festival, într-o colaborare strategică cu Dubai Department of Economy and Tourism.

Line-up şi puncte de interes

Printre artiştii confirmaţi până în acest moment se numără:

  • Martin Garrix

  • Armin van Buuren

  • Steve Aoki

  • J Balvin – va susţine un live act pentru prima dată în Emiratele Arabe Unite.

  • Alte nume care apar pe afiş: Axwell, MEDUZA, Tchami, Salvatore Ganacci, YUNGBLUD, Swae Lee, Sugababes.

  • Pentru scena dedicată sunetelor house/techno, denumită „Zamna Stage” prin parteneriat cu festivalul Zamna Festival, sunt confirmaţi artişti precum Eric Prydz, Hot Since 82, Luciano, Ilario Alicante, Mëstiza.

Organizatorii au anuntat oficial si programul pe zile:

Se asteapta ca noi artiști sa completeze acest lineup în zilele următoare.

Ediția inaugurală UNTOLD Dubai (2024) a atras peste 185.000 de participanţi. Organizatorii afirmă că ediţia din 2025 va „duce experienţa la nivelul următor”, oferind mai multă diversitate în genuri muzicale (electronică, techno, house, hip-hop, latină) şi producţie mai amplă.

Cum a fost la UNTOLD Dubai 2024

UNTOLD Dubai 2025 se conturează drept un festival major în regiunea Golfului, cu o selecţie de artişti internaţionali importanţi, într-o locaţie extinsă dedicată entertainment-ului. Pentru fanii muzicii electronice şi nu numai, este o ocazie demnă de luat în calcul.

Leyah prezintă „Unplugged Stories”, un eveniment cu muzică cinematic pop și conversații despre (de)conectare și prezență

Pe 12 decembrie, artista Leyah revine în fața publicului, continuând să creeze experiențe live, care pun emoția în centru. De data aceasta, va aduce pe scenă „Unplugged Stories”, un eveniment hibrid de tipul concert-talk, ce explorează felul în care muzica poate deveni un limbaj al conexiunii între artiști, idei și oameni.

Evenimentul va avea loc la Scânteia+, un spațiu care, pentru o seară, se transformă într-un loc al conectării și al atenției reale. Publicul va asculta prin căști, într-un format silent, trăind o experiență colectivă în care muzica și conversația se împletesc într-un dialog despre emoție și echilibru.

Tema primei ediții este „deeplugging” – o invitație la deconectare de la device-uri și la reconectare cu momentul, cu sinele, cu oamenii și cu frumosul din jur, dar și o formă de pauză conștientă prin care prezentul devine spațiu de reflecție și echilibru.

„De mult timp îmi doresc să aduc oamenii mai aproape de moment și să-i încurajez să-l trăiască fără să simtă nevoia de a-l documenta în vreun fel sau altul. Muzica mea vorbește despre conexiune și despre cum putem rămâne prezenți într-o lume care ne solicită atenția în permanență. Unplugged Stories e despre această reîntoarcere la simplitate, la ascultare și la liniștea care ne apropie unii de alții – chiar și atunci când în căști se aude muzica. Dar, mai mult decât atât, e despre informații valoroase împărtășite de doi oameni pe care îi apreciez enorm. Sunt convinsă că spectatorii vor pleca de acolo cu multe insight-uri care le vor schimba perspectiva”, spune Leyah.

Pe scenă, alături de Leyah, se vor afla două voci puternice care completează prin dialog universul artistic al artistei: Teodora Tompea – jurnalistă și prezentatoare Digi24, și Paul Olteanu – trainer, coach și gazda podcastului Mind Architect, unul dintre cele mai apreciate proiecte de educație emoțională și neuroștiință din România. Împreună, cei trei vor construi o conversație despre echilibru și atenție în era digitală, oferind publicului insight-uri și idei care pot fi duse mai departe, în viața de zi cu zi, în relațiile și comunitățile lor.

„Unplugged Stories” este mai mult decât o experiență artistică. Este o inițiativă care aduce împreună muzica, dialogul și introspecția colectivă, pentru a crea o comunitate a celor care caută echilibru și sens. Publicul va fi invitat să lase telefoanele deoparte și să se conecteze la prezent și la ceilalți, într-o experiență care redă bucuria întâlnirii offline.

Cu un univers sonor în care pianul, vocea și aranjamentele cinematice se împletesc într-o poveste intimă, Leyah creează o seară despre reconectare și regăsirea valorilor, într-un final de an în care liniștea devine cel mai prețios dar.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro/ro/bilete/leyah-unplugged-stories-bucuresti-685427/event.html

Leyah (Magdalena Diana Marica) este compozitoare, pianistă și cântăreață, prima artistă din România care a introdus și dezvoltat genul cinematic pop, o muzică de film cu voce, – un crossover între muzica clasică și pop-ul contemporan.

Formată în muzica clasică, Leyah a urcat pe scenă de la 6 ani, iar la 16 a debutat ca solistă cu Concertul nr. 1 de Beethoven, sub bagheta tatălui ei, dirijorul Modest Cichirdan. După studii riguroase de muzică și o carieră solidă ca pianistă de performanță, Leyah a ales să transforme această moștenire într-o direcție proprie, în care pianul, vocea și emoția se contopesc într-o experiență sonoră cinematografică.

În 2024-2025, Leyah a lansat Cinestezia – primul turneu cinematic pop din România – urmat de Cinestezia Symphonic, o producție grandioasă ce reimaginează acest stil cu o orchestră simfonică completă, în încercarea de a apropia muzica clasică de noile generații printr-o formă contemporană, accesibilă și relevantă.

Mai multe informații pe: www.leyahmusic.com

Concerte live de muzică clasică pentru bebeluși, femei însărcinate și familii! Rezervă locul gratuit la Cluj, Sibiu și Târgu-Mureș!

Un proiect inovator pentru bebeluși, părinți și femei însărcinate, care transformă muzica clasică într-o experiență senzorială și memorabilă

Muzica clasică ajunge toamna aceasta la cei mai mici ascultători. Classic Unlimited lansează un nou proiect: Classic for Babies, dedicat femeilor însărcinate, părinților și bebelușilor între 0 și 12 luni.

Vor avea loc concerte cu sesiuni interactive în Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, cu două sesiuni pe zi, concepute pentru a oferi părinților flexibilitate și micuților un mediu sigur și stimulant.

Participarea este gratuită, pe bază de rezervare online: kids.classicunlimited.ro/classic-for-babies.

„Classic for Babies este un experiment care privește primele contacte cu muzica și legătura dintre părinți și copii. Fiecare sesiune va fi o experiență senzorială unică, menită să aducă bucurie și relaxare atât micuților, cât și părinților. Aici părinții pot veni fără grija că micuțul ar putea deranja alți participanți”, spune pianistul și inițiatorul proiectului, Bogdan Vaida.

 

Primul concert live, o experiență memorabilă pentru cei mici

Sesiunile sunt gândite în așa fel încât să fie accesibile celor mici, cu ritmuri, armonii și sunete muzicale jucăușe, potrivite vârstei lor. În același timp, părinții pot petrece timp de calitate alături de copii, într-un mediu relaxant și prietenos, care transformă muzica clasică într-o experiență de familie memorabilă.

Concertele Classic for Babies sunt întâlniri scurte de 30 de minute, gândite special pentru a stimula simțurile celor mici și a aduce momente de relaxare și bucurie pentru părinți și viitoare mame.

Pianistul Bogdan Vaida va interpreta un repertoriu delicat și liniștit, potrivit pentru bebeluși, care include piese de W. A. Mozart, Brahms, Bach, Scarlatti, Brahms, Ciprian Pop și Șerban Marcu.

Spațiul va fi pregătit în așa fel încât în timpul concertelor micuții se pot juca, mișca, gânguri sau explora lumea în propriul ritm – nimeni nu va fi deranjat. În plus, locurile alese sunt prietenoase și relaxate.

Diverse studii științifice arată că expunerea timpurie la muzică clasică aduce multe beneficii pentru copii, precum stimularea timpurie a dezvoltării cognitive și emoționale a bebelușilor și întărirea legăturii părinte-copil prin experiențe muzicale comune.

 

Programul concertelor Classic for Babies

În cele 3 orașe în care debutează toamna aceasta proiectul Classic for Babies, concertele vor avea loc dimineața și după-amiaza, pentru ca părinții să poată alege ora care e mai convenabilă pentru ei și programul celor mici.

Participanții pot alege o singură oră pentru rezervarea locurilor.

  • Sibiu, 3 noiembrie, Forumul German, Sala Oglinzilor
  • Târgu-Mureș, 7 noiembrie, Studium Hub
  • Cluj-Napoca, 9 noiembrie, Pavilionul Tinerilor, Parcul Feroviarilor

Accesul la sesiuni este gratuit, dar locurile sunt limitate. Rezervările se fac online: kids.classicunlimited.ro/classic-for-babies.

Despre Classic Unlimited

Din 2017, Classic Unlimited aduce muzica clasică mai aproape de oameni, în locuri speciale, comunități mici sau orașe în care astfel de experiențe sunt rare.

Classic for Kids duce muzica clasică în școli și organizează concerte și pian și ateliere de muzică pentru copii. Classic for Babies este extensia specială a proiectului, dedicată celor mai mici iubitori de muzică, transformând primele întâlniri cu muzica într-o experiență formativă și plăcută.

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. 

În istoria muzicii rock, e greu de găsit o trupă care să migreze atât de natural între piese psihedelice precum Caterpillar la hit-uri altrock ca Just Like Heaven, trecând prin piese cu note post-punk precum A Forest sau cu un strop de pop ca Friday I’m in Love. The Cure este, pur și simplu, The Cure: recognoscibili de la primele acorduri de chitară ale fiecărei piese și unici prin cariera lor în care au salutat discret premiile sau succesele din clasamente, fără să le acorde prea multă atenție.

De la înființarea în 1978, The Cure au oscilat între perioade foarte prolifice, până la o pauză de aproape 16 ani între albume. În prezent, discografia lor include 14 albume, cel mai recent dintre ele, Songs Of A Lost World , fiind pe lista tuturor criticilor la capitolul superlative din 2024. Într-un moment a consumului rapid și hit-urilor de o vară, The Cure au ales să revină cu piese complexe, lungi, cu versuri aproape de poezie pură. Un material gândit pentru fani a avut un rezultat neașteptat: tocmai noua generație i-a descoperit, mulțumită și unor staruri tinere precum Yungblud, Olivia Rodrigo sau Gracie Abrams ce și-au declarat admirația față de „veteranii” ce sunt, încă din 2019, incluși în Rock n Roll Hall of Fame.

„Noi nu suntem trendy. Noi suntem permanenți.” – una dintre cele mai repetate declarații ale lui Robert Smith, liderul The Cure, rezumă, cu umor britanic, statutul unei formații ce va continua să strângă noi fani la fiecare prestație live. Inclusiv în iulie 2026, la Electric Castle.

Despre fanii de la Electric Castle, Twenty One Pilots știu deja totul: fac o super atmosferă, cântă din primul minut și dansează până la ultimul bis. Exact cum s-a întâmplat și în 2022, când trupa a fost pentru prima data la Bonțida, iar ecourile show-ului încă se păstrează puternice.

twenty one pilots au evoluat de la un proiect indie la statutul de superstaruri globale, bazându-se pe un stil foarte fluid, ce combină rock alternativ, hip-hop și pop. Au fost prima trupă din istorie care a avut toate piesele de pe două albume (Blurryface și Vessel) certificate RIAA Gold, un record Gusiness. Premii Grammy, AMA, MTV, 12 piese No 1 în topul Alternative Airplay – biografia trupei e atât de plină încât e ușor să creezi că duo-ul american și-a setat o rețetă pentru succes.

Tyler Joseph și Josh Dun continuă, însă, să experimenteze și să-și transforme povestea muzicală. De la concertul lor la Electric Castle, au lansat 2 noi albume, Clancy (2024) și  Breach (2025). Dacă muzica sună diferit față de primele materiale din carieră, versurile rămân, însă, la fel de personale, probând că, în 2025, starurile rock pot fi sensibile și vulnerabile, chiar dacă vând 65.000 de bilete la un singur concert. Pentru că, nici nu se putea altfel, twenty one pilots a mai reușit un nou record de pus în CV.

Concertul twenty one pilots de la Bonțida va fi unul dintre ultimele susținute de trupă în Europa, înainte de a-și muta turneul pe alte continente, până în 2029.

Pentru toți cei care nu vor să rateze cele două show-uri de excepție, doar până în 16 octombrie, la miezul nopții, abonamentele la Electric Castle sunt la un preț special. Pentru toate cele 4 zile de festival, prețul unui bilet este de 159 Euro + taxe, pentru categoria VIP fiind de 279 Euro + taxe. Tinerii cu vârsta de până la 21 de ani, împliniti, beneficiază de abonamentul Youth Pass 21 la prețul de 139 de Euro + taxe.

Toate detaliile despre bilete și ultimele noutăți despre festival sunt disponibile pe www.electriccastle.ro

Dan Bălan, show unicat la Sala Palatului – celebrul artist a pregătit o producție record pentru 27 și 28 septembrie

Dan Bălan se află de câteva zile în București aici unde vrea să scrie istorie la Sala Palatului. Celebrul artist a pregătit o super producție care se anunță a fi una record, ceva nemaîntâlnit nici pentru Sala Palatului din București. Se organizează un show mega spectaculos, cu multe efecte, de ultima generație, totul grandios și la superlativ. Nu este un simplu concert, va fi o adevărată explozie de muzică bună în acest weekend, pe 27 și 28 septembrie. Cei care vor fi prezenți în sală și publicul se vor convinge că iau parte la un spectacol absolut memorabil!

Concertul Dan Bălan de pe 27 septembrie de la Sala Palatului este deja Sold out! Mai sunt doar puține locuri pentru data de 28 septembrie, așa că hiturile care au făcut istorie în muzică se pot auzi îndelung dacă cei care își doresc să fie alături de Dan Bălan se grăbesc să își achiziționeze biletul pe ultima sută la un concert de amploare pe care nu îl vor uita curând.

Este un eveniment rar, încărcat de emoție, în care artistul își deschide universul muzical într-un show memorabil — “Soundstalgic”. Termen inventat chiar de Dan Bălan, “Soundstalgic” este o fuziune între „sound” și „nostalgie”, transformată într-o experiență care îți atinge toate simțurile.

Concertul este conceput ca o poveste scenică, o adevărată piesă de teatru muzical, unde proiecțiile, luminile și decorul creează o lume aparte — o lume în care muzica devine portal spre copilărie, adolescență sau anii nebuni ai studenției.

Vei simți cum sunetul te poartă înapoi în timp, spre momentele în care ai fost fericit pe „Dragostea din tei”, ai dansat cu inima plină pe „Despre tine” sau ai simțit adrenalina pură cu „Chica Bomb”. Și desigur, vei retrăi primii fiori ai dragostei cu „Oriunde ai fi”.

Dan Bălan explorează nostalgia mai profund decât ți-ai imagina, iar în această călătorie nu aduce doar piesele sale, ci și reinterpretări speciale ale unor melodii emblematice ale altor artiști care au marcat acea epocă.

„Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu publicul meu din România, de la București. Am gândit “Soundstalgic” ca o explozie muzicală pentru revederea cu fanii mei. Vor fi două zile unice de “Soundstalgie”, pe 27 și 28 septembrie la Sala Palatului din București. Oriunde ați fi vă invit să cântăm împreună cele mai frumoase piese și să scriem istorie la București! O să fie magic și intens!”, și-a asigurat Dan Bălan fanii din țară.

Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna deschide porțile unui Crăciun plin de eleganță, emoție și lumină, la Ateneul Român

Duminică, 21 decembrie, de la ora 13:00, Ateneul Român va găzdui o primă apariție a celebrei SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA în cadrul seriei speciale „SYMPHONY OF EMOTIONS – CHRISTMAS SONGS”!

Evenimentul invită spectatorii la o după-amiază de iarnă în care eleganța vieneză, colindele și lucrările muzicale tematice se întâlnesc cu simbolul fluturelui – emblema programului – care sugerează emoția, delicatețea și renașterea artistică.

Programul serii va fi împărțit în două părți:

  • muzica de Crăciun semnată de Leopold Mozart, Wolfgang Amadeus Mozart, Bizet, Stolz și alți compozitori de referință;
  • apoi piese internaționale de Crăciun – de la Leroy Anderson la colinde tradiționale austriece, într-o combinație luminoasă de sonorități dedicate acestei perioade speciale.
„Pentru noi, acest concert înseamnă un pas aparte. Ne dorim ca publicul să trăiască muzica și să simtă ușurință, emoție, libertate, un dar de Crăciun într-o formă sonoră imperială”, a declarat pentru organizator Peter Hosek, fondator și manager al Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna.

„Programul concertului este conceput în două părți distincte: mai întâi muzica de Crăciun a lui Leopold Mozart, Wolfgang Amadeus Mozart, Bizet, Stolz și alți compozitori de referință ai epocii, apoi piese internaționale de Crăciun – de la Leroy Anderson la colinde tradiționale austriece. O selecție strălucitoare, plină de culoare și inspirație, alături de orchestră și soliști invitați”, a conchis Peter Hosek.

Așa cum fluturele verde smarald își deschide aripile peste roșul de catifea al iernii, Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna deschide porțile unui Crăciun plin de eleganță, emoție și lumină sonoră!

În ton cu simbolistica afișului, fiecare loc reprezintă o experiență distinctă. Biletele sunt disponibile exclusiv via iabilet.ro la preț de Super Early Bird:

  • Emerald Butterfly – 1.000 lei cu Early Bird – 500 lei
  • Golden Carols – 1.000 lei cu Early Bird – 500 lei
  • Crystal Bells – 729 lei cu Early Bird – 364,5 lei
  • Velvet Sonata – 629 lei cu Early Bird – 314,5 lei
  • Christmas Serenade – 529 lei cu Early Bird – 264,5 lei
  • Winter Polka – 429 lei cu Early Bird – 214,5 lei

Pentru mai multe informații și actualizări, vizitați gqentertainment.ro!

DESPRE SCHOENBRUNN PALACE ORCHESTRA VIENNA

Recunoscută internațional pentru interpretările sale inconfundabile în stil vienez, Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna readuce la viață farmecul epocii imperiale. Fondată în 1997, orchestra susține concerte în Oranjeria Palatului Schoenbrunn, la Opera din Viena și la festivaluri de prestigiu din Salzburg, fiind invitată constant pe scene importante din întreaga lume: Suedia, Finlanda, Germania, Italia, România, Japonia, China sau Statele Unite.

Fiecare apariție a orchestrei reprezintă o experiență aparte – de la sunetul unic și rafinat până la prezența scenică și eleganța vestimentară impecabilă. Devotată tradiției vieneze, orchestra interpretează cu aceeași pasiune valsurile lui Johann Strauss, creațiile lui Mozart, Haydn sau Schubert, dar și lucrări dedicate momentelor festive.